Reşedinţa Mitropolitană a Bucovinei şi a Dalmaţiei din Cernăuţi, astăzi Universitatea ” Yuri Fedkovich” din Cernăuţi, a fost construită în 18 ani, între 1864 şi 1882, după proiectul arhitectului ceh Josef Hlávka, în stil mauro-bizantin.
Complexul Reşedinţei Mitropolitane a Bucovinei şi a Dalmaţiei din Cernăuţi este unul dintre cele mai măreţe monumente de istorie şi arhitectură urbană din această regiune.
Diferite corpuri şi chiar părţi ale corpurilor Reşedinţei au fost date în folosinţă în perioade diferite.
Darea în folosinţă a Palatului Mitropolitan a avut loc în trei etape, după cum erau terminate o parte sau alta din construcţie.
Astfel, în octombrie 1873 a fost finalizată aripa stângă a Palatului Mitropolitan, parterul lui fiind predat spre a găzdui “Serviciul Militar de Topografie”, iar parterul din aripa dreaptă a fost predat spre folosire Consistoriului Arhiepiscopal.
În luna mai 1874, primul etaj din aripa stângă a fost predat Mitropolitului Teofil (Bendelea), spre folosire şi locuinţă, iar aripa dreaptă a primului etaj a fost predată abia în anul 1876 Mitropolitului Teoctist (Blajevici).
Universitatea din Cernăuţi a fost înființată în anul 1875, în perioada Imperiului Habsburgic, şi a purtat numele “Franz-Josefs“.
După dizolvarea Imperiului, în 1918, şi unirea Bucovinei de Nord cu România, instituţia a fost denumită ‘‘Universitatea Regele Carol I”.
Pe 24 august 1920, în Sala Sinodală a Reşedinţei Mitropolitane a avut loc inaugurarea festivă a Universităţii româneşti din Cernăuţi, la care au fost prezenţi regele României Ferdinand I, alături de regina Maria.
Până în 1940, universitatea s-a numărat printre cele importante instituţii româneşti de învăţământ superior.
În 1989, Universitatea din Cernăuţi a primit numele unui renumit scriitor ucrainean din Bucovina, Yuri Fedkovich. Mitropolia Bucovinei, cu episcopii în teritorii din sudul şi centrul Europei, a încetat să existe în 1940.
Având în vedere valoarea arhitectural-artistică şi istorică a monumentului, în epoca sovietică complexul a fost inclus în Registrul Monumentelor de Istorie şi Cultură.
În 2011, în perioada independenţei statale a Ucrainei, a fost inclus în Patrimoniul Mondial UNESCO.
Reşedinţa impresionează prin dimensiunile şi culorile pereţilor, de un spectaculos roşu-cărămiziu.
Sălile, saloanele şi galeriile sunt decorate cu aur şi marmură.
*Vizitarea Universităţii din Cernăuţi a fost realizată cu ocazia Conferinţei Naţionale a Ghizilor de Turism, ediţia a III-a, cu sprijinul agenţiei de turism Hello Bucovina şi a Federaţiei Naţionale a Ghizilor de Turism din România.