Confidenţialitate

Patriarhia Română: Eroii neamului, pomeniţi la praznicul Înălţării Domnului

Clopotele bisericilor ortodoxe vor fi trase joi, la ora 12.00, în semn de recunoştinţă faţă de eroii care s-au jertfit pentru neam, credinţă şi ţară.

Potrivit unui comunicat al Patriarhiei Române, la fiecare Sfântă Liturghie săvârşită în bisericile ortodoxe sunt pomeniţi eroii, ostaşii şi luptătorii români din toate timpurile şi din toate locurile, care s-au jertfit pe câmpurile de luptă, în lagăre şi în închisori, pentru apărarea patriei şi a credinţei ortodoxe strămoşeşti, pentru întregirea neamului, libertatea, unitatea şi demnitatea poporului român.

“Prin jertfa lor, eroii au contribuit la afirmarea demnităţii poporului român, exprimată în dobândirea independenţei, apărarea libertăţii şi realizarea unităţii statului român. Din acest motiv, Catedrala Naţională din Bucureşti este dedicată memoriei tuturor eroilor români, primul ei hram fiind Înălţarea Domnului – Ziua Eroilor, iar al doilea hram este Sfântul Apostol Andrei, Ocrotitorul României”, precizează Patriarhia.

Pomenirea eroilor români la praznicul Înălţării Domnului a fost hotărâtă de Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române în anul 1920 şi consfinţită ulterior prin alte două hotărâri sinodale din anii 1999 şi 2001, când această zi a fost proclamată Sărbătoare Naţională Bisericească.

Prin legea 379/2003 privind regimul mormintelor şi operelor comemorative de război, cea de-a patruzecea zi de la Sfintele Paşti, sărbătoarea Înălţării Mântuitorului Iisus Hristos, a fost proclamată Ziua Eroilor, ca sărbătoare naţională a poporului român.