Confidenţialitate

Patriarhul Daniel a cerut salarii mai mari pentru personalul neclerical la întâlnirea cu ministrul Muncii și MIPE | AUDIO

Patriarhul Daniel a cerut salarii mai mari în biserici. La întâlnirea cu ministrul Muncii și cu reprezentantul Ministerului Proiectelor Europene, șeful Bisericii Ortodoxe le-a solicitat guvernanților să sporească salariile pentru personalul neclerical. „Dănuț SRL” și „Marele Alb” – cum era numit în urmă cu mai mulți ani, a fost criticat că a tolerat la vârful bisericii numeroase afaceri anchetate de procurori. Între cele mai recente anchete DNA vizează modul în care bani de la Secretariatul General al Guvernului sunt fraudați pentru așa-zise lucrări pe care le-ar face bisericile.

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.

Patriarhul ar dori ca persoalul neclerical din biserici, cum sunt dascălii, să aibă salariile majorate.

Șeful Bisericii Ortodoxe a solicitat, de asemenea, Guvernului să modifice legislația pentru a permite majorarea de la 30% la 40% a numărului de posturi clericale care beneficiază de sprijin din bugetul de stat la salarizare cu 80%.

Cu alte cuvinte, dacă până acum o treime din salariile clericilor sunt suportate de stat în proporție de 80%, acum Biserica Ortodoxă ar dori mărirea numărului, până la 40% din total clerici.

Motivul invocat: bisericile se confruntă cu venituri reduse, potrivit Patriarhului.

Cele mai recente date arată că preoții au salarii brute după cum urmează:

  • Preoți cu studii medii și grad definitiv: 3.550 lei;
  • Preoți debutanți cu studii superioare: 3.700 lei;
  • Preoți cu studii superioare și grad II: 3.900 lei;
  • Preoți cu studii superioare și grad I: 4.000 lei.

Patriarhul are un salariu de aproximativ 25.000 de lei lunar.

De la stat, șefii cultelor religioase au primit anul trecut peste 817 milioane de lei pentru salarii. Și încă 9 milioane de lei pentru personalul neclerical, potrivit datelor publicate de cotidianul „Gândul”.

Presa a scos la iveală de-a lungul anilor cum își desfășoară activitatea așa-numitul „clan al Marelui Alb” și rețeaua lui de afaceri rentabile. A primit diverse porecle din această cauză , precum „Dănuț SRL”, supranumit și „Marele Alb”.

Sursa foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Citește și: Inflația a coborât în martie la 6,6%. Reacția lui Mugur Isărescu | AUDIO