Confidenţialitate

Patinatoarea Kamila Valieva avea în organism și alte două medicamente folosite pentru tratarea problemelor cardiace | VIDEO

Patinatoarea din Rusia, Kamila Valieva, depistată pozitiv la testul antidoping din decembrie, avea în organism și alte două medicamente folosite pentru tratarea problemelor cardiace. Acestea nu figurează însă pe lista substanțelor interzise, scrie New York Times, care a obținut documentele prezentate în fața Tribunalului de Arbitraj Sportiv.

 Laboratorul din Stockholm, cel care a analizat probele biologice în cazul patinatoarei Kamila Valieva, a identificat pe lângă substanța interzisă trimetazidină, două medicamente pentru inimă, care nu figurează însă pe lista celor interzise, scrie New Yok Times.

Jurnaliștii americani au obținut aceste informații după ce au analizat documentele prezentate în fața Tribunalului de Arbitraj Sportiv.

De altfel, mama patinatoarei de 15 ani a confirmat că fiica ei lua unul dintre aceste două medicamente, din cauza aritmiilor cardiace.

Unele tratamente pentru inimă au fost interzise de Agenția Mondială Antidoping deoarece favorizează circulația sângelui și pot influența astfel performanțele sportivilor.

Presa din Rusia a relatat despre o posibilă contaminare accidentală a sportivei, după ce ar fi băut din același pahar cu bunicul ei, care ia medicamente de inimă, iar bunicul o însoțește zilnic la antrenamente.

Fără a se pronunța asupra fondului cauzei, Tribunalul de Arbitraj Sportiv i-a ridicat suspendarea de la Jocurile Olimpice de la Beijing stabilită de Agenția Rusă Antidoping, iar Kamila Valieva a oferit, marți, un număr impresionant pe gheață.

Patinatoarea și-a încheiat reprezentația cu ochii în lacrimi.

Autor: Florentina Mihăiță

Sursa foto: Captură video YouTube / Eurosport

Citește și: JO 2022: Patinatoarea Kamila Valieva, pe primul loc după programul scurt