Confidenţialitate

Paște în București – GALERIE FOTO

Târgul de Paşte „Tradiţii şi flori de sărbători” din Piaţa Constituţiei se prezintă cu 110 căsuţe cu produse tradiţionale româneşti, precum obiecte sculptate în lemn, obiecte din sticlă sau ceramică, tablouri, bijuterii, instrumente muzicale, ii şi costume populare, icoane pictate, dar şi produse culinare româneşti. Între ele, iepuri supradimensionați, o găină înhămată la o roabă condusă de un iepure, multe ouă și câțiva miei.

În fața Casei Poporului tronează acum un coș uriaș cu trei dispuse în mod neinspirat, care ar putea alimenta multe memuri.

De vineri și până luni, în Piața Constituției din București vor avea loc spectacole de muzică sacră, clasică, operă şi operetă, concerte folclorice sau de muzică pop-rock, iar pe scenă vor urca artişti precum Inna, Vunk, Carla’s Dreams, Randi, Nicoleta Nucă, Alexandra Uşurelu, Orchestra Naţională „Valahia”, Lavinia Goste, Gelu Voicu, Maria Dragomiroiu, Grigore Leşe, Opereta Stars, Camerata Regală, grupul vocal Acapella sau corul Symbol.

Fotograful Octav Drăgan a pornit la plimbare printre căsuțe și vă arată cum se prezintă  Târgul de Paşte „Tradiţii şi flori de sărbători” din Piaţa Constituţiei.