Confidenţialitate

Tradiții și obiceiuri în prima de Paște: Nu este bine să dormi pentru că tot anul vei fi somnoros | GALERIE FOTO

Învierea Domnului sau Sfintele Paște se sărbătoresc anul acesta pe 5 mai. Paștele își are etimologia în cuvântul din limba ebraică „pesah” care înseamnă trecere, iar Paștele evreilor marca trecerea poporului ales prin Marea Roșie, din robia Egiptului, în Canaan – pământul făgăduinței. Însă, nicio sărbătoare nu vine fără tradiții și obiceiuri, așa că hai să descoperim împreună tradițiile și obiceiurile creștinilor în prima zi de Paște.

Ciocnirea ouălor de Paște

Se spune în popor că Maica Domnului a așezat un coș de ouă lângă crucea Domnului, iar sângele Lui a picurat pe ouă și le-a înroșit. Tocmai de aceea înroșim ouă de Paște, ouă pe care le ciocnim în noaptea de Înviere spunând „Hristos a Înviat!” și răspundem cu „Adevărat a Înviat!”.

Slujba de Înviere

În nopatea de Înviere, credincioșii merg la Înviere pentru a lua Lumina Sfântă – preotul scoate în curtea bisericii o lumânare care este aprinsă cu Lumină Sfântă, iar credincioșii își aprind lumânările cu ajutorul celei aduse de preot.

Oamenii se spală cu apă curată, se îmbracă cu haine noi și pornesc la Sfânta Evanghelie. În această noapte se înconjoară biserica de trei ori.

Când preotul spune „Hristos a Înviat”, credincioșii răspund cu „Adevărat a Înviat”.

Mâncarea de Paște

Mâncarea de Paște este una tradițională, iar meniul cuprinde preparate din miel, cum ar fi drobul, dar și cozonacul care nu lispește de pe masa de Paște, alături de ouăle roșii și pasca.

Tradiții și obiceiuri în România

  • În Transilvania, cel mai cunoscut obicei este cel al stropitului – băieții merg în familii în care existe fete nemăritate și le stropesc cu parfum ca acestea să nu se „veștejească”.
  • În Țara Moților, se ia toaca de la biserică în noaptea de Paște, se duce la cimitir și este păzită de feciori. Dacă toaca nu este păzită bine și este furată, feciorii sunt pedepsiți a doua zi să stea la un ospăț din care mănâncă și hoții și păgubașii. Dacă cei care au încercat să fure toaca nu reușesc, atunci sunt obligați să plătească masa.
  • În zona Cîmpulung Moldovenesc se binecuvântează mâncarea, iar în zorii dilei de duminică credincioșii ies în curtea bisericii, se așează într-un cerc și poartă lumânările aprinse în așteptarea preotului care să sfințească mâncarea.
  • În Bana, în prima zi de Paște, la micul dejun, se practică tămâierea bucatelor.
  • În Bucovina, fetele se duc noaptea în clopotniță unde spală limba clopotului cuapă nouă. Cu această apă se spală pe față în zorii zilei de Paște ca să fie frumoase tot anul.

Superstiții de Paște

  • La Înviere este bine să porți haine noi, se spune în popor.
  • În ziua de Paște nu este bine să dormi pentru că tot anul vei fi somnoros, spune tradiția.
  • Lumânarea de la Înviere trebuie să fie păstrată tot anul în casă și aprinsă când oamenii au greutăți.
  • În ziua de Paște nu se mănâncă oul cu sare pentru că se spune că transpiri tot anul.
  • Pasca, crucea de pe ea sau anafura sunt considerate de leac, de aceea credincioșii păstrează bucăți din ele în casă tot anul.
  • La masa de Paște e bine să mănânci mai întâi un ou – se crede că aduce sănătate. Apoi se mănâncă pește și pasăre pentru a fi sprinten ca peștele și ușor ca pasărea.
  • Cu cine ciocnești ouăle în ziua de Paște, te vei întâlni pe lumea cealaltă.
  • Se spune că cei care mor în duminica de Paște sunt scutiți de Judecata Divină, iar suflete lor ajung direct în rai.
  • Dacă prima persoană care îți intră în casă de Paște este bărbat înseamnă că vei avea noroc tot anul.

Sursa foto: Shutterstock

Citește și: City break-uri inedite pentru vacanța de Paște | GALERIE FOTO