Crimele care au loc în Ucraina sunt consecințele propagandei care a funcționat în ultimii 20 de ani în Rusia – declară la Europa FM, politologul Cristian Pârvulescu.
Prin acest tip de crime – spune Cristian Pârvulescu – Putin ar încearca să forțeze Occidentul să cedeze, ceea ce nu se va întâmpla.
Însă, e de părere politologul, următoarele săptămâni ale războiului ar putea să fie foarte dure.
Ne așteptăm ca cele câteva săptămâni până la Paște, și după Paște, până la 9 mai, să fie extraordinar de dure. Ceea ce s-a întâmplat la Mariupol ar putea să se întâmple peste tot în Sud, probabil și la Odessa. Iar terorizarea populației civile, așa cum am văzut-o la Bucea, să se repete în foarte multe părți. Pentru că Putin vrea să aibe foarte multe rezultate militare pe teren, ca să poată să negocieze. Altfel, este înfrânt. dar, la un moment dat, nici Rusia nu poate să ducă acest război la nesfârșit. I-am auzit pe unii vorbind că războiul ar putea dura ani de zile. Rusia nu poate duce atât. Nu are resurse – a spus politologul Cristian Pârvulescu, invitat la emisiunea Piața Victoriei, moderată de Ioana Ene Dogioiu.