Confidenţialitate

Parlamentul vrea să legifereze fenomenul de ride-sharing. Persoanele care împart costurile unei călătorii comune, obligate să anunțe Poliția

Site-urile cu ajutorul cărora șoferii împart călătoria cu diverse persoane care au o destinație comună au intrat în atenția Parlamentului.

Astfel, dacă proprietarul unei mașini călătorește cu altcineva în aceeași direcție, ambii sunt obligați să anunțe toate datele călătoriei la Poliție.

Potrivit profit.ro, Parlamentul vrea să reglementeze acest lucru, în condițiile în care niciun text de lege nu vizează fenomenul de ride-sharing – așa cum este cunoscut în străinătate.

În legislația românească, termenul de ride-sharing va fi tradus, potrivit proiectului, ca o activitate de “co-voiajare”.

Legea va viza site-urile prin intermediul cărora persoanele care vor să ajungă într-un anumit loc găsesc un șofer care merge în aceeași direcție și împart apoi costurile călătoriei.

Noutatea este că persoanele care se pun de acord să efectueze un drum spre o destinație comună – vor fi obligate să anunțe Poliția despre data călătoriei, punctul de plecare și destinația, dar și să transmită datele de identificare. În acest fel, fenomenul este legiferat.

Recent, presa a prezentat și modalitatea prin care taximeștrii încearcă să-i elimine de pe piață pe șoferii UBER care, în opinia lor, transportă persoane fără autorizație.

Planul este simplu: taximetriștii comandă prin aplicație o mașină și, în timp ce sunt transportați unde au cerut, colegii lor cheamă poliția, care îi așteaptă pe șoferii Uber pentru a le cere autorizație de transport.