Parlamentul se reunește miercuri în ședință comună pentru încuviințarea stării de alertă impuse de guvern. Decizia a fost luată marți de Birourile Permanente Reunite ale Camerei Deputaților și Senatului.
Ședința comună a fost programată să înceapă la ora 15:00.
Tot miercuri, înaintea ședinței de plen reunit, vor avea loc și ședințele comisiilor de specialitate care vor examina în primă lectură hotărârea de guvern de instituire a stării de alertă, înainte ca actul normativ să ajungă la votul final.
Potrivit legii privind instituirea stării de alertă, Parlamentul poate modifica unele prevederi din hotărârea de guvern.
Preşedintele interimar al PSD, Marcel Ciolacu, a declarat marți că parlamentarii social-democraţi vor vota pentru adoptarea hotărârii de Guvern prin care a fost instituită starea de alertă, dar urmează să analizeze dacă este cazul să propună anumite amendamente.
Printre obligațiile și restricțiile impuse de guvern pe perioada stării de alertă se numără obligativitatea purtării măștii de protecție în spațiile publice închise, în spațiile comerciale, în mijloacele de transport în comun și la locul de muncă.
De asemenea, în interiorul localităților se interzice circulația persoanelor în grupuri pietonale mai mari de 3 persoane care nu aparțin aceleiași familii, precum și formarea unor asemenea grupuri.
Cetățenii care vin din străinătate și nu au semne de infectare cu coronavirus trebuie să intre în carantină sau izolare la domiciliu, în timp ce aceia care prezintă simptome intră în carantină instituționalizată.
Nu în ultimul rând, circulația în afara localităților se va face doar în baza unei declarații pe propria răspundere.