Parlamentul European este profund îngrijorat de situația libertății mass-mediei în Uniune și denunță violențele, hărțuirea și presiunile cu care se confruntă jurnaliștii.
Într-o rezoluție adoptată cu 553 voturi pentru, 54 voturi împotrivă și 89 abțineri, Parlamentul atrage atenția asupra „încercărilor guvernelor unor state membre de a reduce la tăcere mass-media critică și independentă și de a submina libertatea și pluralismul mass-mediei”.
Eurodeputații sunt deosebit de îngrijorați de situația mass-mediei publice din unele țări ale Uniunii, unde mijloacele de comunicare în masă au devenit „un exemplu de propagandă proguvernamentală”.
Deputații subliniază că libertatea mass-mediei, pluralismul, independența și siguranța jurnaliștilor sunt elemente esențiale ale dreptului la libertatea de exprimare și de informare și sunt vitale pentru funcționarea democratică a Uniunii și a statelor sale membre.
„Libertatea mass-mediei a fost afectată în ultimii ani”, avertizează rezoluția, iar epidemia de COVID-19 a agravat această deteriorare.
O mai bună protecție a jurnaliștilor, în special a femeilor
Eurodeputații consideră că „s-a dezvoltat un model de intimidare din ce în ce mai extins care vizează reducerea la tăcere a jurnaliștilor”.
Ei citează asasinarea jurnalistei Daphne Caruana Galizia și a lui Ján Kuciak și a logodnicei sale drept un exemplu al riscurilor cu care se confruntă jurnaliștii de investigație. Deputații le solicită personalităților publice să nu denigreze jurnaliștii și insistă asupra obligației legale de a ancheta toate atacurile.
Parlamentul subliniază că jurnalistele sunt deosebit de vulnerabile și ar trebui să beneficieze de protecție suplimentară.
Concentrarea excesivă a mass-mediei amenință pluralismul
Rezoluția constată că pluralismul este în pericol atunci când proprietatea asupra mass-mediei este concentrată în mâinile unui număr prea mic de persoane. În aceste condiții, este mai dificil să se combată răspândirea dezinformării. Deputații solicită ca țările Uniunii să ia măsuri pentru a evita concentrarea excesivă a proprietății asupra mijloacelor de comunicare și pentru a garanta transparența. Ei critică guvernele pentru faptul că se amestecă invaziv în publicitatea publică. Deputații mai subliniază că fondurile Uniunii nu pot fi cheltuite în favoarea mass-mediei controlate de stat sau pentru propaganda politică.
În acest context, Parlamentul invită Comisia Europeană ca, în raportul său anual referitor la situația statului de drept în Uniune, să evalueze pentru fiecare stat membru gradul de transparență al proprietății asupra canalelor de presă și nivelul de interferență a guvernelor și a actorilor privați în sector. Deputații subliniază că încercările de a îngrădi libertatea și pluralismul mass-mediei trebuie considerate un abuz de putere grav și sistematic și o încălcare a valorilor fundamentale ale Uniunii.
Discursurile de incitare la ură și dezinformarea online
Eurodeputații doresc un cadru juridic mai solid pentru a preveni și contracara răspândirea discursurilor online de incitare la ură. Ei doresc și o mai bună colaborare între platformele online și autoritățile de aplicare a legii. Deputații subliniază că acțiunile voluntare ale platformelor sunt „necesare, însă în continuare insuficiente” pentru a combate dezinformarea, conținutul ilegal și interferențele străine. Cu toate acestea, ele „nu trebuie să devină organisme private de cenzură”, iar eliminarea conținuturilor ilegale trebuie să facă întotdeauna obiectul unor măsuri de protecție.
În fine, textul adoptat evidențiază preocupările legate de interferențele străine în procesul democratic, care au drept scop polarizarea opiniei publice și anularea pluralismului. Textul mai avertizează cu privire la consecințele potențial dăunătoare ale manipulării informațiilor referitoare la pandemia de COVID-19.
„Astăzi asistăm la un recul al democrației, la acapararea puterii prin minciuni. Nu există libertate fără independența mass-mediei, nu există democrație fără pluralismul mass-mediei. Mass-media ar trebui să servească adevărul, nu minciunile. Aceasta ar trebui să fie în serviciul alegătorilor, nu al celor aflați la putere, și ar trebui să fie un mijloc de control al puterii. Mass-media trebuie să protejeze democrația, dar o poate și ucide. Acesta este motivul pentru care trebuie să fie independentă.”, a declarat Magdalena Adamowicz (PPE, Polonia), raportoare.