Parlamentul a consimțit la crearea Parchetului European cu 456 voturi pentru, 115 împotrivă şi 60 de abţineri, iar Consiliul poate adopta formal Regulamentul privind acesta. Parchetul ar putea deveni operațional între 2020 și 2021.
Parchetul european îi va investiga și urmări penal pe cei care vor comite infracțiuni care prejudiciază bugetul UE.
În prezent, doar autoritățile naționale pot investiga și urmări penal fraudele din bugetul UE, cum ar fi utilizarea intenționat greșită a fondurilor structurale UE sau frauda transfrontalieră cu TVA, jurisdicția lor terminându-se la granițe.
Parchetul European (EPPO-European Public Prosecutor’s Office) va permite schimbul rapid de informații, investigații coordonate ale poliției, înghețarea și confiscarea rapidă a bunurilor, precum și arestarea transfrontalieră a suspecților. Parchetul va lucra îndeaproape și complementar cu agenția Eurojust și cu biroul UE de investigații anti-fraudă OLAF pentru a asigura acţiuni de urmărire penală mai eficiente o mai bună recuperare a banilor contribuabililor fraudați.
“Datorită Parchetului European, care va unifica munca procurorilor naționali într-un singur organism european, dezavantajele investigațiilor naționale necoordonate privind utilizarea greșită a fondurilor UE vor fi eliminate. Sperăm că atribuţiile Parchetului European vor include în viitor și infracțiunile transfrontaliere, cum ar fi terorismul și traficul de ființe umane”, a declarat raportorul Barbara Matera.