Birourile permanente ale Camerei Deputaților și Senatului decid calendarul moțiunilor depuse de USR PLUS și Aur, respectiv de PSD.
Liderul Deputaților liberali, Florin Roman, a anunțat că PNL va pregăti un răspuns după reuniunea liderilor formațiunii, care are loc tot în această după amiază.
”În cazul moțiunii USR-AUR, atâta timp cât Curtea ne spune că ea a fost depusă neregulemantar vom aștepta motivarea, iar după motivare vom discuta în BPR și modalitatea de finalizare a ei, iar în cazul moțiunii depuse de PSD, dacă lucrurile sunt regulamentare, cu siguranță atunci ea își urmează parcursul și urmează ca BPR să stabilească un calendar de dezbatere și vot”.
Calculele făcute chiar de PNL arată clar că cel puțin moțiunea de cenzură depusă de PNL, pe care social democrații o vor dezbătută luni, are șanse să dărâme cabinetul Cîțu:
”Avem varianta 1, în care 153 de parlamentari ăși votează moțiunea și, dacă este susținută de cei de la AUR nu va trece, dacă este susținută de cei de la USR sunt doar trei voturi peste necesarul adoptării unei moțiuni de cenzură sau există varianta 3, că vor vota PSD, USR și AUR moțiunea de cenzură și atunci sunt cu 47 de voturi mai mult decât e necesar pentru trecerea moțiunii de cenzură”.