Confidenţialitate

Parlamentul dă undă verde modificării Codului de procedură penală

Plenul Camerei Deputaţilor a adoptat, luni seară, la capătul unor dezbateri prelungite, proiectul de modificare a Codului de procedură penală, cu 175 voturi “pentru”, 78 voturi “împotrivă” şi o abţinere.

Peste zi, textul primise raport favorabil în comisia parlamentară specială pentru reforma legile Justiţiei.

Graba adoptării proiectului a determinat zeci de bucureşteni să protesteze în faţa clădirii legislativului.

Printr-un amendament aprobat s-a stabilit că absenţa nejustificată a avocatului nu poate să atragă consecinţe juridice în privinţa inculpatului, notează Agerpres.

Membrii comisiei au admis şi un amendament potrivit căruia în luarea deciziei asupra existenţei infracţiunii şi a vinovăţiei inculpatului instanţa hotărăşte motivat, cu trimitere la toate probele evaluate. Condamnarea se dispune doar atunci când instanţa are convingerea că acuzaţia a fost dovedită dincolo de orice îndoială.

Conform prevederilor adoptate, măsurile asigurătorii în vederea confiscării speciale sau confiscării extinse se pot lua asupra bunurilor suspectului sau inculpatului ori ale altor persoane în proprietatea sau posesia cărora se află bunurile ce urmează a fi confiscate dacă există probe sau indicii temeinice că bunurile în cauză au fost obţinute din activităţi infracţionale.

Măsurile asigurătorii nu pot depăşi o durată rezonabilă şi vor fi revocate dacă această durată este depăşită sau dacă temeiurile avute în vedere la luarea lor nu mai subzistă.

Un alt amendament stipulează că, la verificarea în cursul judecăţii, dacă se constată că actele sau probele efectuate sau administrate în cursul cercetării penale sunt lovite de nulitate, acestea sunt eliminate din cauză, indiferent de soluţia pronunţată în cursul verificării prealabile.

De asemenea, printr-un alt amendament al PSD, s-a stabilit că recursul în casaţie în favoarea inculpatului poate fi declarat oricând.

Senatul adoptase miercurea trecută, în calitate de primă Cameră legislativă sesizată, propunerea de modificare a Codului de procedură penală.

Opoziţia, care ameninţă cu o sesizare la Curtea Constituţională, acuză că modificările favorizează infractorul, în defavoarea victimei.