Parlamentul britanic a respins aseară, cu o diferenţă de 13 voturi, moţiunea premierului David Cameron pentru o intervenţie militară în Siria.
După votul din parlamentul britanic, administrația Obama anunță că Statele Unite caută în continuare ‘o coaliţie internaţională’ pentru a răspunde presupusului atac cu arme chimice al regimului de la Damasc împotriva unor civili. Casa Albă susține că Barack Obama va lua decizia sa în dosarul sirian în funcţie de interesele Statelor Unite.
Pe de altă parte, capitalele occidentale devin rezervate în faţa unei eventuale intervenţii militare în Siria – ca ecou la reticenţa generalizată a opiniei publice.
250 de persoane au manifestat aseară la Paris împotriva unei intervenții militare în Siria. O acțiune similară a avut loc și la New York.
De la Londra la Berlin, deşi bulversaţi de imaginile presupusului atac chimic din 21 august din apropiere de Damasc, parlamentarii refuzau să acorde un cec în alb liderilor american, britanic şi francez pentru a lansa atacuri punitive împotriva regimului lui Bashar al-Assad.
In Londra opoziţia laburistă refuză să voteze orice text propus de premierul David Cameron în favoarea unui recurs la forţă atât timp cât rezultatele anchetei Naţiunilor Unite la faţa locului nu sunt cunoscute, întârziind atacurile care păreau iminente în urmă cu câteva zile.
Acolo unde au fost realizate sondaje în Europa, acestea arată că populaţia nu este dornică de război.
Germanii, tradiţional reticenţi faţă de mobilizarea militarilor lor, se opun în proporţie de 58 la sută unor atacuri în Siria, faţă de 33 la sută care le-ar susţine.
În Franţa, unde Parlamentul este convocat saptamana viitoare pentru o sesiune extraordinară, opinia publică este împărţită.
În Italia, subiectul nu generează dezbateri: stânga şi dreapta refuză să participe la o intervenţie fără acordul ONU. În Spania, unde milioane de persoane au manifestat în 2003 împotriva războiului din Irak, în care au fost mobilizaţi militari spanioli, prudenţa domină şi Guvernul se îndreaptă spre ONU, la fel ca în Austria.