Respingerea cererii DNA de ridicare a imunității parlamentare a Rovanei Plumb se adaugă unui şir lung de voturi controversate în situații similare.
Chiar dacă, la un moment dat, politicienii au promis că nu se vor mai opune solicitărilor justiţiei.
În ultima vreme, însă, declarațiile politicienilor sunt împotriva anchetelor DNA la adresa miniștrilor, de exemplu.
Însuși președintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, a spus recent că – citez – nu putem lăsa DNA-ul să ne facă Guvernul.
Iată câteva dintre cele mai importante cazuri în care parlamentarii au scăpat de urmarire penală
Ultimul caz a fost cel al ministrului pentru relația cu Parlamentul, Viorel Ilie, pe care DNA îl cercetează într-un dosar care vizează ocuparea unor posturi din ministerul pe care îl conduce.
Viorel Ilie le-a spus colegilor parlamentari că este nevinovat și că procurorii vor, de fapt, să ajungă la Guvern.
Același lucru, l-au spus, la rândul lor, mulți alți parlamentari, aflați în aceeași situație.
Fostul premier, Victor Ponta, fostii ministri Dan Șova sau Varujan Vosganian.
Aceștia din urmă au fost și protagoniștii unei scene inedite în Parlament: au fost miruiți de o colegă chiar înaintea votului.
Șova și Vosganian au și lăcrimat în plen.
Alții – le-au spus parlamentarilor că oricare poate fi în locul lor. Este cazul Elenei Udrea.
A existat însă şi un caz recent în care un parlamentar care a cerut un vot pentru ridicarea imunităţii: Este vorba despre fostul senatorul PSD Darius Vâlcov.
De-a lungul timului, 8 parlamentari au renunțat de bună voie la imunitate. Printre ei – Traian Băsescu, Miron Mitrea și Dan Voiculescu.
Însă, ce înseamnă respingerea cererilor DNA de ridicare a imunității parlamentare?
Pe scurt, ancheta DNA este afectată, în sensul că persoanele respective nu mai pot fi trase la răspundere pentru faptele de care sunt acuzate.