Senatorii și deputații au aprobat, astăzi, cu 303 voturi “pentru”, 124 voturi “împotrivă” şi două abţineri, proiectul privind pensiile speciale pentru parlamentari.
Reprezentanţii PNL au susţinut respingerea acestui proiect, în timp ce aleşii PSD, UDMR, ai minorităţilor şi PC au susţinut aprobarea sa.
Propunerea legislativă privind pensiile speciale ale parlamentarilor şi a fost semnată de 255 de deputaţi şi senatori. Ulterior parlamenatarii PNL și-au retras semnăturile.
Astfel, la pensionare, aleșii vor primi, pe lângă pensia de la stat și o pensie specială, stabilită în funcție de numărul de mandate.
Un parlamentar cu un singur mandat va încasa 1600 de lei, unul cu două mandate – 3100 de lei, iar cei care au cel puțin 3 mandate vor primi 4.400 de lei.
În timpul dezbaterilor deputatul PSD, Anghel Stanciu și senatoarea PC, Cristiana Anghel au insistat că prin acest proiect se repară o nedreptate: aceea că pensiile speciale ale parlamentarilor au fost eliminate în urmă cu câțiva ani:
Încrederea românilor în Parlament va scădea și mai mult dacă votați pensii speciale – a atras atenția liderul deputaților PNL, Ludovic Orban. Nici deputatul Remus Cernea nu a susținut acest proiect: