Confidenţialitate

Parlamentarii cu probleme, „spălați” de majoritatea PSD-ALDE. Ripostă dură de la Agenția de Integritate

Ripostă dură de la Agenția Națională de Integritate: parlamentarii PSD și ALDE încalcă decizii ale Curții Constituționale și recomandările Comisiei Europene privind Justiția. Reacția agenției vine după ce Camera Deputaților a modificat legea ANI. Astfel, unele interdicţii aplicate deputaţilor şi senatorilor în perioada 2007-2013, considerați incompatibili, încetează. PNL și USR s-au opus. Camera Deputaților a fost prima sesizată, urmează votul în Senat. (foto: Protestele de miercuri de la Parlament, în timp ce erau adoptate, într-o ședință maraton, amendamente controversate privind Statutul magistraților).

***

Reacția Agenţiei Naţionale de Integritate (ANI) a venit într-un comunicat în care arată că nu susţine  modificare  legii de funcţionare a instituţiei. Conducerea ANI arată că modificarea unor prevederi din legislație – votate deja de Camera Deputaților – este contrară deciziilor Curții Constituționale şi recomandărilor Comisiei Europene prin rapoartele de monitorizare a Justiției din România (MCV – mecanismul de cooperare și verificare impus în momentul aderării la U.E.)

„Amendamentul adoptat în Comisia juridică prevede faptul că destituirea din funcţie a persoanelor faţă de care s-a constatat un incident de integritate (incompatibilitate sau conflict de interese) să poată fi realizată numai din funcţia ori demnitatea publică în care a existat conflictul de interese sau starea de incompatibilitate.” Agenția Națională de Integritate

ANI arată că efectul respectivului amendament va fi „diminuarea până la eliminare a sancţiunilor care decurg din încălcarea regimului conflictelor de interese şi al incompatibilităţilor”.

Reprezentanții Agenției de Integritate spun că funcţionarul sau demnitarul (considerat inițial incompatibil de ANI) va putea ocupa aceeaşi funcţie care a generat incompatibilitatea ori conflictul de interese, precum şi orice altã funcţie, acest lucru fiind posibil prin încetarea interdicţiilor. În comunicatul ANI se remarcă faptul că este încălcat, astfel, principiul neretroactivităţii deciziilor Curţii Constituţionale şi a legii civile.

De asemenea, ANI arată că devine posibilă „rotirea în funcţiile publice a persoanelor care au încãlcat regimul juridic al incompatibilitãţilor sau al conflictului de interese, contrar dispoziţiilor Deciziei Curţii Constituţionale nr. 418/2014”.

Agenția de Integritate prezintă ca exemplu două situații: un primar și un parlamentar declarați incompatibili, dar care au obținut ulterior alte mandate în aceleași funcții, nu își mai pierd noile mandate, pentru că „persoana respectivă se află în exercitarea altui mandat eligibil decât cel în care s-a aflat în stare de incompatibilitate”.

Camera Deputaților a adoptat, miercuri, pe articole amendamentul susținut în Comisia Juridică și care modifică Legea ANI.