Parlamentarii amână, încă o dată, proiectul care le anulează pensiile speciale. PNL şi PSD au respins solicitarea USR din şedinţa conducerilor de la Senat și Cameră privind introducerea proiectului pe ordinea de zi.
Liderul deputaţilor USR, Ionuţ Moşteanu, acuză partidele din coaliția de guvernare că blochează proiectul de peste 6 luni:
„Această inițiativă este depusă de noi din 6 mai, ce fac PSD și PNL acum este încă un pumn în gura democrației. De mai bine de jumătate de an blochează acest proiect care spune foarte simplu, așa cum statul român a decis că are bani să le dea parlamentarilor pensii speciale, acum să decidă că nu le mai dă pensii speciale. Curtea Constituțională a respins ultima propunere în acest sens pentru că a fost trecută, au spus dânșii, prea repede prin Parlament, în câteva zile. Ei bine, de atunci și până acum a trecut jumătate de an, aveam timp ca acest proiect să treacă cu toate termenele, în liniște, în ordine și să tăiem această rușine din dreptul Parlamentului și a parlamentarilor.”
O altă situație considerată inadmisibilă de opoziție: faptul că la conducerea Autorităţii Electorale Permanente este menținut un șef anchetat pentru abuz în serviciu.
Liderul deputaţilor USR, Ionuţ Moşteanu, a explicat situația de la vârful Autorității, instituția care trebuie să pregătească următoarele alegeri:
„Judecătoria Sector 3 a trimis Parlamentului o înștiințare că președintele Autorității Electorale Permanente este trimis în judecată pentru abus în serviciu. În orice țară normală ar fi trebuit schimbat, avem același președinte al Autorității Electorale Permanente care face în continuare achiziții, care vrea să schimbe softul înainte de alegeri, lucruri care lasă un mare semn de întrebare asupra corectitudinii viitoarelor alegeri. Cerem din nou PSD și PNL să nu-l mai protejeze. Domnul Ciolacu, domnul, Ciucă, avem nevoie de un nou președinte al Autorității Electorale Permanente.”
Să amintim: în decembrie 2021, parchetul Judecătoriei Sectorului 3 anunța că l-a trimis în judecată pe șeful Autorității Electorale
Constantin Mitulețu-Buică a respins acuzațiile.
În iunie anul acesta, Tribunalul București a retrimis la parchet dosarul, o decizie definitivă.
Sursa foto: Inquam Photos / Octav Ganea
Citește și: Sorin Ioniță, Expert Forum: „Avem motive de îngrijorare legate de rezoluția din Parlamentul Olandei / Domnul Bode să le dea asigurări” | AUDIO