Zeci de mii de oameni au ieşit duminică în stradă la Paris pentru a protesta împotriva politicilor preşedintelui Emmanuel Macron, relatează Agerpres, citând dpa şi AFP.
Manifestaţia a fost organizată la apelul stângii politice (La France Insoumise, Franţa nesupusă) a lui Jean Luc Melenchon, în semn de protest față de creşterea costului vieţii, dar şi inacţiunii guvernului în ce priveşte combaterea schimbărilor climatice.
Din cauza unor incidente, jandarmii au intervenit cu gaze lacrimogene împotriva unor grupuri violente.
Potrivit postului BFMTV, organizatorii au afirmat că mitingul a reunit în capitală 140.000 de oameni, în timp ce poliţia a estimat participarea la 30.000 de oameni.
La manifestaţie a fost prezentă şi Annie Ernaux, laureata Premiului Nobel pentru Literatură din acest an.
Marşul a fost menit, în parte, să demonstreze unitatea stângii împotriva guvernului după ce în ultimele luni aceasta a fost zdruncinată de scandaluri legate de acuzaţii de violenţă împotriva femeilor. Doi oficiali din Partidul de Stânga şi ai Verzilor au demisionat.
În acelaşi timp, atmosfera a devenit foarte tensionată în Franţa în ultimele zile. O grevă lansată cu peste două săptămâni în urmă de lucrătorii din rafinării pentru majorări salariale a determinat sincope în livrări, iar preţul combustibilului a ajuns şi la trei euro litrul.
Autorităţile se tem tot mai mult că s-ar putea ajunge la demonstraţii similare protestelor “Vestelor galbene”, din 2018 şi 2019, declanşate în parte de creşterea taxelor pe combustibil. Totuşi, la o zi de greve şi proteste pe plan naţional convocată la finele lui septembrie au luat parte mai puţini francezi decât se aştepta.
Pentru marţi au fost anunţate noi greve, iar răspunsul la apel ar putea fi de această dată mai puternic.