Confidenţialitate

PARIS: Unele “veste galbene” au încercat să perturbe festivitățile de ziua Franței

Zeci de “veste galbene” au blocat, duminică, după festivitățile de Ziua Franței, bulevardul parizian Champs-Elysées cu bariere metalice şi au incendiat pubele.

Poliţiștii aflați la fața locului au reacționat cu gaze lacrimogene.

Președintele Emmanuel Macron a fost huiduit de contestatari, strecurați în mulțime.

Câțiva lideri ai acestei mișcări contestatare au fost reținuți.

A fost pentru prima dată în ultimele luni când “vestele galbene” au reușit să ajungă pe Champs-Elysées.

Autoritățile locale spun că, spre seară, situația a revenit la normal.

Forțe armate din 10 ţări europene au fost invitate să defileze anul acesta la sărbătoarea naţională de 14 iulie.