Super-vedetele francezilor de la Paris Saint-Germain au făcut din nou spectacol în Champions League şi au învins-o cu 3-0 pe Bayern Munchen, în etapa a 2-a a grupelor.
Meciul s-a jucat pe “Parc des Prices”, iar scorul a fost deschis încă din minutul 2 de Dani Alves din pasa lui Neymar, în minutul 31 Edinson Cavani a marcat cu un balon primit de la Kevin Mbappe, tânărul internaţional francez fiind cel ce a creat apoi şi faza din care Neymar a închis tabela în minutul 63.
Tot în Grupa B, Celtic Glasgow s-a impus tot cu 3-0 la Bruxelles cu Anderlecht, la care Chipciu a jucat tot meciul şi Stanciu a intrat în minutul 57.
În Grupa A, Manchester United a învins-o cu 4-1 în Rusia pe ŢSKA Moscova, eroul englezilor fiind Martial, care a marcat odată din penalty şi a pasat decisiv la celelalte 3 goluri, înscrise de Mkhitaryan şi Lukaku de două ori. În aceiaşi grupă, FC Basel a realizat scorul etapei: 5-0 acasă cu Benfica Lisabona, portughezii evoland în 10 jumătate de oră, după eliminarea lui Almeida.
În Grupa C, Chelsea a câştigat greu, cu 2-1 la Atletico Madrid, printr-un gol marcat de Batshuayi în minutul 94. Tot cu 2-1 s-a impus şi AS Roma la Qarabag, toate golurile fiind marcate în prima jumătate de oră.
În Grupa D, FC Barcelona a învins-o cu mari emoţii pe Sporting la Lisabona, cu un autogol al lui Coates în minutul 49.
“Tripleta” formată din Messi, Suarez şi Iniesta nu a reuşit să facă nimic în faţa lusitanilor, în partida arbitrată de o brigadă românească, avându-l la centru pe Ovidiu Haţegan.
În fine, Juventus a depăşit-o cu 2-0 la Torino pe Olympiakos, goluri Higuain şi Madzukic în a 2-a repriză.