La Paris, a fost încheiat un acord istoric pentru reducerea emisiilor de carbon la nivel mondial. Marile puteri, care sunt şi cei mai mari poluatori, au căzut de acord să-şi reducă emisiile de carbon până la un nivel care să prevină pe viitor efectele încălzirii globale.
Planul de acord a fost redactat după 16 ore de negocieri neîntrerupte şi a fost prezentat de preşedintele francez Francois Hollande şi ministrul de Externe al Frantei, Laurent Fabius, cel care de altfel a prezidat intreg summitul.
Acordul urmăreşte menţinerea creşterii încălzirii globale la maximum două grade Celsius, dar ţările participante ar fi fost de acord să facă totul pentru a menţine creşterea la 1,5 grade, a declarat Laurent Fabius.
”Acordul recunoaste notiunea de justitie climatica, tine cont in privinta fiecarei chestiuni de responsabilitatile diferentiate ale tarilor, de capacitatea fiecareia, in functie de circumstantele nationale. Acordul confirma obiectivul nostru central, chiar vital, de a mentine cresterea temperaturii medii globale la nu mai mult de doua grade celsius si de a incerca sa limiteze aceasta crestere la 1,5 grade, ceea ce va permite reducerea semnificativa a riscurilor si impactului schimbarilor climatice.”
Una dintre problemele cu care se confrunta negociatorii din cadrul summitului este transparenta. În vreme ce statele bogate precum Statele Unite şi cele din vestul Europei vor constituirea unui sistem unic la nivel global de verificare a îndeplinirii cerinţelor asumate în cadrul acordului, state precum China sau India, aflate în plină dezvoltare, sunt reticente în a-l accepta.
Intelegerea de la Paris vine la sfârșitul celui mai călduros an din istoria observațiilor meteorologice și după patru ani de negocieri de multe ori sterile care au adus în opoziție interesele țărilor bogate față de cele ale țărilor în curs de dezvoltare și statele insulare. Acestea din urma se afla în prima linie a pericolului reprezentat de creșterea nivelului oceanului planetar.