Confidenţialitate

Părinţii pot primi zile lucrătoare libere pentru îngrijirea sănătăţii copiilor

Guvernul a aprobat astăzi normele metodologice pentru aplicarea acestei legi. Astfel,  zilele libere se obţin în baza unei cereri depusă cu 15 zile înainte de vizita la medic. Părintele care solicită ziua liberă trebuie, de asemenea, să dea o declarație pe propria răspundere, conform căreia celălalt părinte nu a solicitat o zi liberă în acel an, și nici nu o va cere.

 

Controlul medical al copiilor se poate face atât în sistemul public de sănătate, cât și în cel privat. După vizita la cabinet, părintele e obligat să prezinte medicului de familie al copilului rezultatele investigațiilor. Pe baza acestora, medicul de familie eliberează gratuit o adeverință, pe care părintele o va prezenta angajatorului drept dovadă că acest control medical a fost efectuat. În situația în care ziua liberă a fost acordată în cursul anului școlar, medicul de familie trebuie sa elibereze pentru acesta o scutire medicală.

Noua lege le acordă părinților asigurați o zi sau două zile lucrătoare libere, în funcție de numărul copiilor, pentru a verifica anual starea de sănătate a acestora.

Persoanele care au unul sau doi copii au dreptul la o zi lucrătoare liberă, iar ce care au trei sau mai mulți copii vor beneficia de două zile libere pe an, consecutive sau separate, după cum decide angajatorul.  Pentru această zi liberă, angajatorul nu este obligat să le plătească părinților drepturile salariale aferente unei zile de lucru.