Confidenţialitate

Părinţii ar putea să fie liberi în zilele în care şcolile sunt închise temporar

Un proiect de lege care le-ar permite părinţilor să fie liberi în zilele în care şcolile sunt închise temporar a primit aviz favorabil în comisia de muncă a Camerei Deputaţilor.

În special în Bucureşti, aproape în fiecare iarnă, şcolile şi grădiniţele au fost închise în urma unor ninsori abundente sau în zile în care se anunţa viscol.

În ţară, în schimb, cursurile au fost suspendate şi din cauza inundaţiilor. Mai ales în oraşe, părinţii se plângeau că nu au cu cine să-şi lase copiii.

Ca urmare a acestor probleme, mai mulţi parlamentari PSD şi ALDE au iniţiat un proiect de lege prevede acordarea unor zile libere părinţilor pentru supravegherea copiilor, în situaţia închiderii temporare a unităţilor de învăţământ, ca urmare a condiţiilor meteorologice nefavorabile sau a altor situaţii extreme decise de către autorităţile competente cu atribuţii în domeniu.

După votul favorabil din Comisia de muncă, proiectul trebuie dezbătut în plenul Camerei, care este for decizional.