Confidenţialitate


Părintele Doboș: Îmi este teamă de propriile slăbiciuni. Dușmanul cel mai mare nu este aproapele meu, ci eu atunci când nu mă las întâlnit de Dumnezeu | VIDEO


Catalin Striblea si Francisc Dobos in biserica.

Preotul Francisc Doboș este invitatul lui Cătălin Striblea într-o Ediție Specială România în Direct la Europa FM, în Joia Mare dinaintea Paștelui Catolic. Ce înseamnă frica și de ce este importantă o conexiune cu Dumnezeu, ne explică preotul Francisc Doboș.

„Nu doar zilele acestea, ci în general acționăm călăuziți sau împinși de frică. Sunt temerile noastre care ne fac să ne fie frică, pentru un trai mai bun, pentru a avea ce pune pe masă familiilor noastre. Părinții vor să dea un viitor mai bun copiilor și de teamă să nu le dea tot ceea ce trebuie, putem să le dăm cantitate și să pierdem tocmai din calitatea relațiile”, a spus Francisc Doboș la Europa FM.

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.

„Și toată această agitație exterioară ne pune în această ispită a unei agitații sufletești. Nemulțumiri legate de noi, de familia noastră și putem transmite aceste nemulțumiri celor cu care suntem și nu sunt vinovați. Nici noi, dar este bine să conștientizăm”, a adăugat Francisc Doboș la Europa FM.

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.

Francisc Doboș: Avem nevoie de conexiune cu Dumnezeu

„Ne aflăm într-o biserică – este o invitație la interiorizare, este o invitație ca fiecare să-și redescopere propria comunitate, propria biserică și dacă nu știe care este aceea, măcar să-și facă curaj”, a mai spus preotul la Europa FM.

Francisc Doboș a spus că nu se referă neapărat la biserica interioară, ci chiar la biserica fizică: „Avem nevoie de o conexiune pentru că unii spun că ei se înțeleg cu Dumnezeu și nu au problemă și-și fac o biserică din canapea – un fel de Dumnezeu pe persoană fizică, dar la Dumnezeu nu ajungem în mod direct, nu avem WiFi-ul direct cu Dumnezeu, ci avem nevoie ca cineva să ne vorbească despre Dumnezeu”.

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.

Ce temeri are Francisc Doboș în această săptămână

„Fricile mele nu sunt legate de lucruri și nici de alte persoane, ci sunt legate de mine. Teama, nu frica – frica paralizează, teama îmi dă acea prudență să nu devin temerar și să nu fac prostii mai mari decât mine. Dar ceea ce îmi dă teamă este propria mea persoană, propriile mele slăbiciuni, de a nu fi cabail să mă țin în frâu, să mă strunesc, să mă convertesc. Pentru că dușmanul cel mai mare nu este aproapele meu, ci eu atunci când nu mă las convertit, întâlnit de Dumnezeu și las mândria să-și facă de cap în viața mea și să devin arogant, să fiu lipsit de smerenie, nu de falsă smerenie că există o smerenie gheboasă, prefăcută care e doar de fațadă care poate ascunde o aroganță de nebănuit”, a mai spus Francisc Doboș la Europa FM.

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.

Urmărește întreaga Ediție Specială „România în Direct” aici:

Sursa foto: Captura foto / Facebook / Europa FM

Citește și: Părintele Doboș: Hristos iubește și pe cel ce merge la biserică, și pe cel ce îl urăște pe Dumnezeu, indiferent de orientare sexuală


Ultimele stiri
Constanța: Protest al angajaților CT Bus și al altor constănțeni în fața primăriei, în ziua aprobării unor taxe…

Sibiu: Incident la un hotel din municipiu. Tavanul de deasupra unei piscine s-a prăbușit peste persoanele aflate în…

Ce tradiții mai respectă de Crăciun unii bucureșteni și ce e cel mai important pentru ei în această…

Programa la Limba și literatura română pentru clasa a IX-a a fost revizuită și prezentată la Ministerul Educației.…

Vrancea: Accident rutier pe A7, la mai puțin de două ore de la deschiderea circulației pe tronsonul Focșani-Adjud.…

Radu Miruță și Irineu Darău au depus jurămintele de învestitură în funcțiile de ministru al Apărării, respectiv ministru…

ANM: Ninsori la Bucureşti, în Noaptea de Ajun; stratul de zăpadă estimat este de 3…6 cm,temporar ninsoarea va…

Regatul Unit: Anul 2025, pe cale să doboare recordul de căldură

MApN: Noi atacuri cu drone în Ucraina, lângă România | A fost emis mesaj RO-ALERT | AUDIO

Comitetul pentru analiza legilor Justiţiei se reuneşte marţi, la Palatul Victoria