Modul de finanțare a Uniunii Salvați Bucureștiul – devenit între timp Uniunea Salvați România – este obiectul unui dosar deschis de Parchetul General.
Cercetarea începută de Parchetul general se face cu referire la faptă. Respectiv, pentru delapidare, spălare de bani și conflict de interese, privind presupusa cheltuire ilegală a unor fonduri de campanile.
Parchetul precizează că această cauză este în curs de soluţionare, iar până la acest moment „au fost efectuate diverse acte de procedură”, ca urmare a unei sesizări primite în acest sens. Cu alte cuvinte, se verifică dacă sesizarea este întemeiată sau nu.
Preşedintele USR, Nicuşor Dan, a declarat astăzi că este „foarte surprins” de anunţul Parchetului și că delapidarea şi spălarea de bani nu ar avea nici o legătură cu partidul pe care îl conduce.
Cât privește conflictul de interese, Nicușor Dan a explicat că au existat contestații referitoare la faptul că Asociația Salvați Bucureștiul și partidul pe care îl conduce funcționau în același sediu, iar el e implicat atât în activitatea asociației, cât și a partidului. Dar – spune Nicușor Dan – în opinia sa, nu ar fi nimic în neregulă.
El va merge, însă la Parchet pentru a lămuri acuzațiile.