Confidenţialitate

Parada de 1 Decembrie va avea loc in Piata Constitutiei

Parada de 1 Decembrie din Capitală se va desfășura anul acesta în Piața Constituției, nu la Arcul de Triumf.

Decizia a fost luată de Primăria București, care a decis că lucrările de infrastructură de la Piața Presei – Arcul de Triumf fac imposibilă organizarea evenimentului în zonă.

‘O să ţinem parada în Piaţa Constituţiei, sau cel puţin aşa am propus, ca să nu-i deranjăm pe cei care defilează. Toţi factorii care suntem implicaţi am discutat în principiu încă din momentul în care am început lucrările la Arcul de Triumf – o vom ţine în Piaţa Constituţiei. Nu ştiu dacă au mai apărut idei pe parcurs, dar cred că aşa ar fi normal, să poată să se desfăşoare actorii principali, respectiv Armata şi celelalte instituţii’,a spus primarul Sorin Oprescu.

Edilul Capitalei a precizat că în Piaţa Constituţiei va fi amenajată o zonă atât pentru public, cât şi pentru oficialităţi.

Lucrările de consolidare, restaurare şi conservare la Arcul de Triumf au început în acest an, termenul de finalizare a proiectului fiind martie 2015.

În ceea ce privește lucrările la pasajul de la Piața Presei, calvarul șoferilor din ultimele luni, primarul Sorin Oprescu spune că ce a fost mai greu de realizat s-a făcut.

‘Pereţii mulaţi ai pasajului sunt executaţi în proporţie de 75 la sută. Este executată structura subterană, partea grea, respectiv primele cinci luni, se apropie de sfârşit, după care Piaţa Presei va fi redată circulaţiei, urmând ca lucrările de construire să continue pe durata întregii ierni în subteran, prin metoda pe care constructorul o numeşte «top down»’, a ad[ugat primarul.

O altă veste bună pentru bucureșteni: la începutul săptămânii viitoare, vor fi gata și lucrările în zona Charles de Gaulle.