Papa Francisc şi-a exprimat regretul că familia este văzută în Occident ca „o instituţie depăşită” şi a pledat pentru „uniunea sfântă dintre un bărbat şi o femeie”, cu prilejul discursului anual susţinut în faţa diplomaţilor acreditaţi la Sfântul Scaun.
„Din păcate ştim cum, mai ales în Occident, familia este considerată o instituţie depăşită. În faţa trăiniciei unui proiect definitiv se preferă în zilele noastre legăturile pasagere”, a deplâns Suveranul Pontif. „Este vorba de o comuniune care are o frumuseţe austeră şi simplă, un caracter sacru şi inviolabil şi o funcţie firească în ordinea socială”, a declarat el făcând referire la un discurs din 1964 al papei Paul al VI-lea.
Papa nu a făcut vreo aluzie directă la adoptarea de legi care permit uniunile homosexuale în numeroase ţări, inclusiv în Italia.
În 2017, Germania, Malta şi Australia au permis căsătoriile între persoane de acelaşi sex, în condiţiile care alte ţări, precum Austria şi Taiwan, se îndreaptă spre decizii similare.
Papa Francisc a lansat luni un apel la adoptarea „unor adevărate politici de susţinere a familiei”.
De asemenea, a pus în cauză o dramatică scădere a natalităţii.
„Trăim o adevărată iarnă demografică! Este semnul unor societăţi care nu pot face faţă provocărilor prezentului şi care devin din ce în ce mai temătoare faţă de viitor şi sfârşesc prin a se replia asupra lor însele”, a subliniat papa Francisc.
El a criticat totodată respingerea persoanelor în vârstă, „mai ales dacă sunt bolnave”, şi a evocat calvarul femeilor, care sunt supuse adesea violenţelor şi abuzurilor, inclusiv în sânul propriilor familii.