Confidenţialitate

Papa Francisc îl va primi pe 4 iulie la Vatican pe preşedintele rus Vladimir Putin

Papa Francisc îl va primi pe 4 iulie la Vatican pe preşedintele rus Vladimir Putin, a anunţat joi Sfântul Scaun, într-un scurt comunicat, transmite AFP.

‘Pot confirma că Sfântul Părinte îl va primi în audienţă la Vatican pe preşedintele Federaţiei Ruse, Vladimir Putin, pe 4 iulie viitor’, a declarat purtătorul de cuvânt interimar al Vaticanului, Alessandro Gisotti.

Întrevederea va fi cea de-a doua între papa Francisc şi preşedintele Putin, după precedenta audienţă din iunie 2015.

Cu acea ocazie, papa l-a îndemnat pe liderul de la Kremlin ‘să facă un efort important şi sincer pentru a realiza pacea’ în Ucraina.

Întrevederea, desfăşurată în prezenţa interpreţilor, cu papa afişând o mină serioasă, a durat 50 de minute, mai mult decât majoritatea audienţelor acordate de suveranul pontif, doar primirile lui Barack Obama şi Emmanuel Macron durând mai mult.

Papa Francisc nu a mers însă mai departe, Vaticanul rămânând prudent în această criză, spre dezamăgirea catolicilor ucraineni, care ar fi dorit o condamnare directă a politicii ruse în Ucraina.

Un pas în plus în apropierea dintre Vatican şi ortodocşii ruşi l-a reprezentat întâlnirea istorică din februarie 2016 dintre papa Francisc şi patriarhul Kirill, în Cuba.

Aceasta s-a încheiat prin semnarea unei declaraţii comune, Vaticanul dând asigurări că este vorba despre afirmarea alianţei între ortodocşi şi catolici în faţa islamismului din Orientul Mijlociu, într-o perioadă marcată de conflicte pe care papa le descrisese ca ‘al treilea război mondial pe bucăţi’.

Papa era, în mod evident, preocupat de interpretările politice previzibile: după mai puţin de o oră de la întâlnire, el le-a făcut o prezentare mai puţin obişnuită jurnaliştilor care îl însoţeau în călătorie. ‘Vor exista multe interpretări (…). Nu este o declaraţie politică, nu este o declaraţie sociologică, este o declaraţie pastorală’, a insistat suveranul pontif.