Papa Francisc a cerut miercuri rugăciuni pentru un Benedict al XVI-lea afirmând că este „foarte bolnav”. Francisc a făcut apelul pentru papa emerit, în vârstă de 95 de ani, la finalul audienței sale publice săptămânale din 28 decembrie, în Aula Paul al VI-lea de la Vatican.
„Vă cer tuturor o rugăciune specială pentru papa emerit Benedict, care, în tăcere, susține Biserica”, a spus el.
„Amintiți-vă de el – este foarte bolnav – cerându-i Domnului să îl consoleze și să îl susțină în această mărturie de iubire pentru Biserică până la sfârșit”, a mai spus Papa Francisc, scrie Catholic News Agency.
#BREAKING Pope says ex-pontiff Benedict ‘very ill’, prays for him pic.twitter.com/5Duc7HCMki
— AFP News Agency (@AFP) December 28, 2022
Cine este Papa Benedict al XVI-lea
Papa Benedict al XVI-lea, care a fost papă din 2005 până la demisia sa, la 28 februarie 2013, locuiește într-o fostă mănăstire din grădinile Vaticanului. La 1 decembrie, Papa Francisc l-a lăudat pe Benedict al XVI-lea pentru rolul său de papă emerit și pentru contribuțiile sale în domeniul teologiei.
Vorbind la ceremonia de decernare a Premiului Ratzinger 2022, care a avut loc la Vatican, Papa Francisc a spus „Cu toții simțim prezența sa spirituală și însoțirea sa în rugăciune pentru întreaga Biserică”.
Sursa colaj foto: Shutterstock