Confidenţialitate

Papa Francisc, apel la respectarea regulilor sanitare. A păstrat distanța la audiența săptămânală

Papa Francisc transmite un mesaj pentru respectarea regulilor sanitare. Suveranul Pontif a păstrat distanța la audiența săptămânală de astăzi.

Papa Francisc spune că noile reguli sunt menite să oprească răspândirea virusului.

“Aș vrea, așa cum fac de obicei, să cobor și să mă apropii pentru a vă saluta. Dar cu noile reglementări, este mai bine dacă păstrăm o distanță”, a spus Papa Francis.

În loc să ajungă pe ușa din spatele sălii, apoi să-și croiască drum prin mulțime, Papa Francisc a intrat pe cea mai apropiat ușa de lângă scenă: a zâmbit și a făcut semn cu mâna către credincioși de la distanță, care au stat și l-au aplaudat.

Suveranul Pontif, în vârstă de 83 de ani, și-a reluat audiențele săptămânale în septembrie, după o pauză de șase luni din cauza pandemiei.

Săptămâna aceasta, patru membri ai Gărzii Elveţiene, corpul militar care asigură securitatea Papei Francisc, au fost testaţi pozitiv pentru coronavirus.

O  înmulțire a a cazurilor de coronavirus în rândul gărzilor elveţiene ar putea fi o sursă serioasă de îngrijorare pentru Papă, deoarece intră în atribuţiile acestui corp militar să stea aproape de Suveranul Pontif.