Confidenţialitate


Momentele marcante ale vieții Papei Francisc | AUDIO


Momentele marcante ale vieții Papei Francisc | AUDIO

Papa Francisc a fost al 266-lea episcop al Romei și papă al Bisericii Catolice. Mandatul lui a început la 13 martie 2013, când a fost ales de către conclavul cardinalilor. Este primul papă neeuropean după foarte mult timp, mai exact de la papa Grigore al III-lea (731-741). De asemenea, este primul papă originar de pe continentul american și primul papă iezuit.

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.

Sunt multe momentele memorabile cu Papa Francisc. Clipurile care au surprins salutul Papei, de la începerea pontificatului său adresat mulțimii au adunat milioane de vizualizări.

Ulterior, avea să fie prezentat un Papă mai „uman”, îngăduitor sau alteori glumeț

În iunie 2013, i-a permis unui adolescent în vârstă de 17 ani ocazia să urce în Papamobil. Încântat, tânărul care suferea de Sindromul Down a stat pe scaunul alb al Papei.

Câteva luni mai târziu, în aplauzele mulțimii, Papa a probat o cască de pompier dăruită de un echipaj sosit în Piața Sfântul Petru din Vatican.

A fost personajul unei cărți de benzi desenate, care-i prezintă viața.

În timpul unei vizite la un centru de detenție din Roma, Papa Francisc a spălat și a sărutat picioarele mai multor infractori minori, printre care și un român. Suveranul Pontif a sărutat și spălat și picioarele unor femei.

Papa Francisc în timpul pandemiei de coronavirus

În pandemie, sunt memorabile imaginile cu Papa Francisc rugându-se singur, în Piața Sf. Petru. În ultimii ani, pandemia și războiul din Ucraina, dar și soarta imigranților, a săracilor și drepturile minorităților s-au regăsit în discursurile lui, dominate de apeluri la pace și îngăduință.

În privința minorităților sexuale a avut, la început, o poziție categorică împotrivă. Dar, în timp, declarațiile sale s-au schimbat.

Papa Francisc vorbește 7 limbi străine

Papa Francisc, pe numele său Jorge Mario Bergoglio s-a născut în Argentina, la Buenos Aires într-o familie de emigranți italieni, fiind unul dintre cei cinci copii ai unui muncitor de cale ferată italian. A studiat chimia, apoi a urmat cursurile unui seminar.

Tot în Argentina, unde a obținut licența în filosofie, a predat literatură și psihologie și vorbește nu mai puțin de 7 limbi străine.

A fost hirotonit preot în data de 13 decembrie 1969. A fost pe rând, Episcop, Cardinal, Papă.

Papa Francisc a vizitat și România, în iunie 2019, când a fost la Șumuleu Ciuc, unde a prezidat pe Câmpia Libertății din Blaj slujba de beatificare a mai multor episcopi morți în închisorile comuniste.

Sursa foto: Shutterstock

Citește și: Fostul suveran pontif Benedict al XVI-lea a murit la 95 de ani. Cele mai importante momente ale vieții sale | AUDIO


Ultimele stiri
Obiceiuri de Crăciun, în Transilvania. „Ce presupune „Colinda de ceată bărbătească”, inclusă în patrimoniul mondial UNESCO în 2013…

Studiu: Șase din zece români declară că depășesc bugetul alocat pentru Sărbători. Generația care economisește mai mult |…

Tradiții de Crăciun în Maramureș: Brondoșii de Cavnic, obicei unic în țară, prin care sunt alungate spiritele rele…

STUDIU: De sărbători, Generația Z preferă momente autentice alături de familie și prieteni | AUDIO

Colindul dubaşilor, unul din cele mai vechi obiceiuri de Crăciun din Banat | AUDIO

Cele mai bune filme pe care să le vezi de Crăciun | VIDEO

În Bucovina, măștile populare animă aproape toate obiceiurile de iarnă

Obiceiuri de Crăciun în Muntenia. Brezaia și jocul ursului

Obiceiuri de Crăciun, în Moldova. Îmblânzirea anului ce vine și a „Urșilor de la Comănești”. Alungarea duhurilor rele…

Obiceiuri de Crăciun, în Crișana. Prin ce se deosebește Turca din Bihor față de cea din alte zone…