Confidenţialitate

Pancu, noul preşedinte al FC Rapid

Daniel Pancu este noul preşedinte al FC Rapid.

“Am semnat contractul de preşedinte, sper să fie pe o perioadă cât mai lungă, pentru că aici este casa mea, aici sunt apreciat…”, a declarat acesta, potrivit fcrapid.ro.

În vârstă de 42 de ani, Daniel Pancu a evoluat pentru Rapid în 11 sezoane, reuşind să înscrie peste 100 de goluri în tricoul alb-vişiniu.

Ca președinte, Daniel Pancu îl va înlocui pe Ovidiu Burcă, care devine director general.

FC Rapid va întâlni, la 4 iulie, în deplasare, formaţia CS Mioveni, în prima etapă a play-off-ului Ligii a II-a.

Prin decizia Comitetului de Urgenţă al FRF din 14 mai 2020, care a fost validată în cadrul şedinţei Comitetului Executiv din 27 mai 2020, s-a decis ca sezonul 2019-2020 al Ligii a II-a să se încheie cu un play-off între primele şase clasate la momentul întreruperii cauzate de pandemia COVID-19.