Confidenţialitate


Panathinaikos Atena, la un pas de faliment


Panathinaikos Atena, la un pas de faliment

Una dintre cele mai titrate echipe de fotbal din Grecia, Panathinaikos a fost penalizată cu 9 puncte în clasament și ar putea fi retrogradată, din cauza datoriilor imense.

Federația elenă anunță că formației ateniene i-au fost retrase câte 3 puncte pentru cei 3 foști jucători ai ei cărora nu le-a achitat salariile: Michael Essien, Sebastian Leto, Joze Nicolas.

În cazul în care până la sfârșitul săptămânii nu le va plăti datorille sau nu va ajunge la un acord cu ei pentru eșalonarea plăților, Panathinaikos va fi trimisă în liga a 2-a, pentru prima oară în istoria clubului.

Săptămâna trecută gruparea mai pierduse 3 puncte din cauza sumelor restante către alt fost fotbalist, Jens Wemmer.

Echipa a adunat datorii totale de peste 60 de milioane de euro, iar lotul actual de jucători nu s-a mai prezentat la antrenamente, fiindcă nu s-au mai plătit salariile de câteva luni.

Panathinaikos Atena, la care au evoluat și românii Dănuț Lupu și Lucian Sînmartean, a intrat în criză după ce patronul clubului, armatorul Giannis Alafouzos a oprit toate investițiile.


Ultimele stiri
Obiceiuri de Crăciun în Muntenia. Brezaia și jocul ursului

Obiceiuri de Crăciun, în Moldova. Îmblânzirea anului ce vine și a „Urșilor de la Comănești”. Alungarea duhurilor rele…

Obiceiuri de Crăciun, în Crișana. Prin ce se deosebește Turca din Bihor față de cea din alte zone…

Obiceiuri de Crăciun, în Oltenia. Ce presupun Viflaimul din Dolj, Vasilca și scormonitul în foc | AUDIO

24 decembrie, Ajunul Crăciunului. Colindatul și alte obiceiuri la români

Constanța: Protest al angajaților CT Bus și al altor constănțeni în fața primăriei, în ziua aprobării unor taxe…

Sibiu: Incident la un hotel din municipiu. Tavanul de deasupra unei piscine s-a prăbușit peste persoanele aflate în…

Ce tradiții mai respectă de Crăciun unii bucureșteni și ce e cel mai important pentru ei în această…

Programa la Limba și literatura română pentru clasa a IX-a a fost revizuită și prezentată la Ministerul Educației.…

Vrancea: Accident rutier pe A7, la mai puțin de două ore de la deschiderea circulației pe tronsonul Focșani-Adjud.…