Plaja Europa FM, situată între Venus și Saturn, este locul unde ne dăm întâlnire pentru festivalul Europa FM Live pe Plajă 2019 pe 8,9 și 10 august, însă până atunci fiecare zi aduce noi surprize și concursuri.
De la prima oră a zilei și până la lăsarea serii, echipa Europa FM este prezentă cu invitați speciali în fiecare zi pe plaja unde se află și studioul de vară Europa FM. Săptămâna aceasta, Ștefan Lungociu este gazda responsabilă de cea mai bună muzică de ieri și de azi mixată pe plaja dintre Venus și Saturn și completată cu activități distractive și concurusri potrivite pentru cei mixi, dar și pentru adulții cu chef de distracție.
De luni până joi, între orele 10:30-12:00, echipa de animatori profesioniști de la Golden Party prezintă personaje de poveste pe plaja Europa FM și îi implică pe copii într-o serie de întreceri amuzante.
Actori, artiști și sportivi vin pe plaja Europa FM pentru a face surprize celor care aleg să se relaxeze aici, iar prietenii de pe plajă sunt printre primii care află despre noile spectacole propuse la Teatrul de Vară Jupiter și au ocazia să câștige invitații, astfel încât să-și completeze programul de distracție și după apusul soarelui.
Magicianul Augustin îi învață pe cei mici dar și pe adulții curioși noi trucuri în fiecarae săptămână și completează experiența de la malul mării cu numere fascinante de magie executate direct pe nisipul fierbinte.