Confidenţialitate

Pamela Anderson le-a transmis un mesaj video arădenilor

Celebra actriţă Pamela Anderson nu a mai ajuns în România, la Arad, pentru a fi alături de producătorul Andrea Iervolino la primirea titlului de Doctor Honoris Causa al Universităţii de Vest Vasile Goldiş din Arad, dar i-a trimis un mesaj personal producătorului, în care îl felicită şi în care mulţumeşte Universităţii arădene pentru premiul acordat.

Filmul, care are 1 minut, este un mesaj pentru arădeni şi a fost proiectat cu ocazia vizionării filmului artistic prezentat la cinema ARTA pentru studenţii italieni ai universităţii arădene.

“Bună, tuturor! Vreau ca să-l felicit pe Andrea pentru primirea prestigiosului premiu şi să mulţumesc Universităţii Vasile Goldiş pentru onoarea acordată lui Andrea în acest mod.

Copil fiind, Andreea a suferit de bâlbăială severă şi era mereu ridiculizat de alți copii . În ciuda recomandărilor profesorilor, mama lui a blocat transferul său la o şcoală pentru copii cu dizabilităţi.

Andrea a trebuit să-şi suflece mânecile şi să muncească pentru a fi independent şi pentru a nu fi o povară în plus pe umerii familiei (…).

La 15 ani a produs primul său film prin adunarea unor mici investitori în oraşul său, Casino, apoi a inventat un nou model de distribuţie care a avut foarte mare succes şi după câţiva ani a făcut primul său film cu Al Pacino.

Munca din greu şi visele pot depăşi orice condiţii. Cu toţii ne confruntăm cu încercările care ne apar în viaţă, iar Andrea este un exemplu minunat cum încrederea în sine, perseverenţa şi hotârea dau roade”, spune Pamela Anderson.