Confidenţialitate

Palestina devine stat observator la Naţiunile Unite (AUDIO)

Palestina a devenit, în urmă cu puține momente, stat observator la Organizaţia Naţiunilor Unite.

Momentul este unul istoric.

Rezoluţia a întrunit 138 de voturi favorabile, 9 ‘împotrivă’ şi 41 de abţineri.

Israelul și Statele Unite ale Americii au fost cei mai aprigi critici ai modificării statutului de care beneficiază palestinienii.

Negocierile de pace din Orientul Mijlociu bat pasul pe loc.

Recent, armata statului evreu a organizat o ofensivă aerienă în Fâșia Gaza, enclavă palestiniană controlată de mișcarea islamistă Hamas, ai cărei militanți lansează frecvent rachete asupra orașelor israeliene.

Pacea a fost negociată de Egipt.

Înaintea votului din Adunarea Generală a ONU, secretarul general al organzației, Ban Ki-moon, le-a cerut celor două părți să reia discuțiile directe.

Washington-ul a calificat rezoluția drept ‘contraproductivă’, căci ‘ridică şi mai multe obstacole în calea păcii’.