
La început de aprilie, episodul de iarnă cu vreme rece, vânt și ninsori a creat probleme în mai multe zone ale țării. Peste 2400 de consumatori au rămas fără curent electric, în urma avariilor cauzate de copacii căzuți pe liniile electrice. Ministrul Energiei a convocat duminică, 6 aprilie, Comandamentul energetic. Sebastian Burduja a anunțat că se înregistrează creşteri ale consumului de energie şi gaze. Toată țara se afla până joi sub informare de vreme deosebit de rece, brumã şi îngheţ la sol, precipitaţii mixte și intensificãri ale vântului.
Audio PlayerÎn județele Botoșani, Suceava, Neamț, Dolj și Ialomița aproximativ 2400 de consumatori au rămas fără curent electric din cauza unor copaci care au căzut peste liniile de înaltă tensiune.
Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, a convocat comandamentul energetic după episodul neașteptat de iarnă. Acesta a precizat că în perioada următoare se anunță creșteri ale consumului de gaze și energie, însă nu ar urma să fie probleme cu alimentarea.
A fost iarnă în toată regula în mai multe zone din țară. Cea mai mare parte a țării a fost sub cod galben de intensificări ale vântului, viscol și strat de zăpadă. În județul Neamț mai multe drumuri au fost blocate de copacii doborâți de vânt.
S-a circulat în condiții de iarnă pe drumul dintre Bicaz și Durău, acolo unde stratul de zăpadă a ajuns la o jumătate de metru, dar și pe drumuri din județele Maramureș, Harghita și Bistrița Năsăud.
Vremea a dat peste cap traficul feroviar în județele Iași și Brașov. Mai mulți arbori au căzut pe liniile de contact.
Potrivit meteorologilor, episodul de iarnă va dura până joi seară.
Sursa foto: Facebook / Meteoplus