Insula Dominica a suferit daune la scară largă după trecerea uraganului Maria, a anunțat premierul Roosevelt Skerrit, citat de BBC.
Numeroase case au fost avariate de rafalele puternice de vânt, ale căror viteze au atins 260 km/h.
Autoritățile așteaptă ivirea zorilor pentru a face bilanțul eventualelor victime, relatează BBC.
Anterior, Maria a lovit Martinica.
Furtuna tropicală a prins puteri în ultimele ore, având ‘potențial catastrofic’, după cum au avertizat meteorologii americani.
Maria urmează aproximativ același traseu ca Irma, uraganul care a devastat Caraibele săptămânile trecute.
Învecinata insulă Martinica se află în stare de alertă maximă.
Pe insulă franceză Guadelupa s-au ordonat evacuări.
Puerto Rico și Insulele Virgine sunt, de asemenea, amenințate.
Valuri înalte ar putea pătrunde pe uscat şi să pună în pericol viaţa locuitorilor din zonele de coastă.
Ciclonul de categorie 3 din 5 se îndreptă spre aceleași insule lovite de uraganele Irma și Jose.
Furtuna tropicală este însoţită de ploi puternice şi vânturi intense, putând genera valuri mari în zonele de coastă.
Au fost avertizate autorităţile dn Guadelupa, Dominica, St. Kitts, Nevis, Montserrat, Martinica, Antigua și Barbuda, Saba și Sf. Eustatie și Sf. Lucia.
Cetățenii români sunt sfătuiți să renunțe la deplasarea către aceste zone iar celor prezenți în areal li se recomandă să acorde maximă atenție anunțurilor autorităților locale. De asemenea, persoanele care au cunoștință despre cetățeni români aflați în stare de dificultate ca urmare a acestor condiții speciale sunt rugate să contacteze Ambasadele României la Bogota, Ciudad de Mexico, Haga, Londra, Paris și Washington, pentru acordarea asistenței necesare, în coordonare cu autoritățile locale. În cazul declanșării alarmei locale (prin posturi locale de radio sau telefoane mobile), este obligatorie adăpostirea de urgență în locuri rezistente la vânt.
MAE reiterează că românii afectați de situația din Caraibe pot solicita asistență consulară următoarelor misiuni diplomatice și oficii consulare: Ambasada României la Washington: +1 (202) 332-2392, +1 (202) 332-2935, +1 (202) 332-4858, număr de urgență: +1 (202) 420-8350; Ambasada României la Bogota: +57 1 2566458; +57 1 2566719, număr de urgență: +57 316 4495197; Ambasada României la Ciudad de Mexico: +52 55 52 80 04 47, număr de urgență: +52 55 38 83 30 72; Ambasada României la Londra: +44 20 76027328;+44 20 76029833; +44 20 76036694; +44 20 76025193; +44 20 7603 0572; +44 020 7602 2065, număr de urgență: +44 7738716335, pentru teritoriile dependente de Marea Britanie; Ambasada României la Paris: +33 (0)1 47 05 29 66, +33 (0)1 47 05 27 55, +33 (0)1 45 50 39 97, +33 (0)1 47 05 10 40, număr de urgență: +33 (0) 68 07 13 729, pentru teritoriile dependente de Franța; Ambasada României la Haga: +31 70 354 15 80, +31 70 322 86 12, +31 70 331 99 80, număr de urgență: +31 651 596 107, pentru teritoriile dependente de Regatul Țărilor de Jos.
Apelurile sunt redirecționate automat, cu excepția numerelor de urgență, către Centrul de Contact și Suport al Cetățenilor Români din Străinătate (CCSCRS) și sunt preluate de către operatorii Call Center-ului în regim de permanență.
MAE recomandă consultarea paginilor de Internet http://bogota.mae.ro, http://mexico.mae.ro, http://paris.mae.ro, http://londra.mae.ro, http://haga.mae.ro, http://washington.mae.ro și www.mae.ro și reamintește faptul că cetățenii români care călătoresc în străinătate au la dispoziție aplicația „Călătorește în siguranță”, precum și serviciul de alertă prin SMS, aferent campaniei „Un SMS îți poate salva viața!”.