Confidenţialitate

Pagube în mai multe zone, lovite de furtuni și grindină

Mai multe zone ale țării au fost afectate de vijelii și grindină.

15 județe din Oltenia, Banat, Muntenia și Dobrogea s-au aflat sub cod portocaliu de ploi torențiale. Cantitățile de precipitații căzute au ajuns atins și 70 l/mp.

O ploaie torențială, care a durat aproape 30 de minute, a creat probleme în orașul Targu-Jiu. Canalizarea nu a putut prelua cantitatea mare de precipitații. Mai multe străzi, dar și parcul în care se află operele brâncușiene Masa Tăcerii și Poarta Sărutului au fost inundate. În unele zone, apa a depășit 30 de centimetri înălțime.

La Rânca, a căzut grindină, distrugând pomii fructiferi și legumele. De asemenea, mai multe acoperișuri au fost avariate.

În oraşul vâlcean Brezoi, a căzut o ploaia cu gheață, care a durat 20 de minute.

În București, vântul a doborât mai mulți copaci.

Hidrologii au emis, miercuri, o avertizare cod portocaliu de inundaţii, valabilă pentru șapte județe.

Până vineri dimineață, sunt posibile depăşiri ale cotelor de apărare pe râuri din Caraş-Severin, Gorj, Mehedinţi, Dolj, Hunedoara, Vâlcea și Argeş.

Râuri din alte zone sunt sub alertă cod galben.

Potrivit hidrologilor, se pot produce scurgeri importante pe versanţi, torenţi, pâraie, viituri rapide pe râurile mici cu posibile efecte de inundaţii locale, creşteri de debite şi niveluri cu posibile depăşiri ale cotelor de apărare.

Sub avertizare cod galben de inundații sunt râuri din județele Sibiu, Alba, Hunedoara, Timiş, Caraş-Severin, Gorj, Mehedinţi, Dolj, Braşov, Argeş, Vâlcea, Olt, Teleorman, Dâmboviţa, Giurgiu, Ilfov, Prahova, Ialomiţa şi Buzău.