Confidenţialitate

„Pădurea spânzuraților”, în regia lui Radu Afrim – primele reprezentații din 2019

Primele două reprezentații din 2019 ale spectacolului „Pădurea spânzuraților”, după Liviu Rebreanu, în regia lui Radu Afrim, sunt programate pe 11 și 12 ianuarie în Sala Mare a Teatrului Național București ( 11 ianuarie – ora 19.00; 12 ianuarie – ora 11.00).

Spectacolul a fost prezentat în premieră pe 16 decembrie.

„Utilizând întreaga suprafață a uriașei scene a Sălii Mari, scenograful Cosmin Florea și echipa sa creează un spațiu de joc de o rară spectaculozitate, în acord cu viziunea regizorală. Iar întrebarea tulburătoare sub care se desfășoară evenimentele dramatice evocate în spectacol este una care, sfidând festivismele, obligă la o reflecție mai profundă: Cum ne raportăm noi, cei de azi, la compatrioții noștri de acum 100 de ani !?” Teatrul Național București

Foto Adi Bulboacă, Teatrul Național București

Regizorul Radu Afrim a lucrat cu textul primului roman psihologic din literatura română, pe care îl consideră unul extrem de actual și de potrivit situației în care se află România.

„Reinterpretând în stil propriu o operă majoră a literaturii române, regizorul o transpune în universul său imaginativ, atât de specific, îi descoperă sensuri noi, pornind de la premiza că romanul lui Rebreanu nu este un roman de război, ci unul psihologic.” Teatrul Național București

În timpul unei întâlniri cu jurnaliștii, regizorul Radu Afrim a spus că nu a intenționat să pună în scenă pur și simplu cartea lui Liviu Rebreanu, romanul „Pădurea spânzuraților” , dar că a vrut să lanseze întrebări legat de ce s-a întâmplat cu românii și cu România în ultima sută de ani și unde ne aflăm cu toții.

„S-ar putea să fie ambițios, riscant, kitschos, greșit, dar aș vrea să pun față în față soldații aceia care au luptat pentru ceva atunci, deși mulți nu știau pentru ce luptă, cu niște tineri din zilele noastre, cu niște dialoguri și întrebări Ce ați făcut în 100 de ani, cine eram noi la vârsta voastră, ce am făcut…” Radu Afrim

Pădurea spânzuraţilor , după Liviu Rebreanu

Regia: Radu Afrim

Data premierei: 16.12.2018

Durata: 3 h 30 min / Pauză: Da

Program

19 Dec 2018 (Sala Mare)19:00

11 Ian 2019 (Sala Mare)19:00

12 Ian 2019 (Sala Mare)11:00

Prețul biletelor este în funcție de categorie, 100 lei, 70 lei, 50 lei.

Din cauza efectelor stroboscopice și de lumină, de scurtă durată și intensitate, spectacolul nu este recomandat persoanelor cu fotosensibilitate și celor care suferă de epilepsie.