Pacienții internați la Spitalul de Psihiatrie Ștei, din județul Bihor, ar fi fost agresați cu un aparat cu electroșocuri de către infirmieri – susțin, într-un raport, reprezentanții Consiliului de Monitorizare a Implementării Convenţiei ONU privind drepturile persoanelor cu dizabilităţi
Nu este singura acuzație cu care se confruntă unitatea – pacienții ar fi ținuți în condiții insalubre și hrăniți cu alimente expirate.
Inspectorii de la Protecția Consumatorului au amendat deja spitalul cu 25.000 de lei.
Pacienții, unii dintre ei cu echimoze și vânătăi, au povestit că sunt bătuți, ameninţaţi şi agresați cu un aparat de electroşocuri de personalul spitalului, arată raportul Consiliului.
Inspectorii de monitorizare au găsit aparatul respectiv și au anunțat Poliția. Parchetul de pe lângă Judecătoria Beiuș a început cercetările.
Managerul spitalului neagă acuzațiile, deși a demarat, la rândul său, o anchetă internă. Horia Miara, într-un interviu pentru Observator – Antena 1:
„Cel care a adus aparatul în spital a declarat că l-a adus pentru a-l folosi ca lanternă”.
Pardoseala şi peretii saloanelor sunt degradate, iar în secția de bărbați, pacienții dorm pe saltele mucegăite, mai indică raportul. Din nou, managerul unității se apără:
„Saloanele spitalului sunt echipate corespunzător, toate au paturi”.
Cu trei zile înainte de controlul Consiliului de Monitorizare, spitalul a fost verificat de DSP Bihor, dar nu au fost găsite nereguli, mai menționează jurnaliștii Observator. Ministerul Sănătăţii a trimis o echipă de control, pentru a verifica acuzațiile.
În paralel, Asociația Spitalelor Publice de Psihiatrie condamnă practicile prezentate și cere tuturor celor din sistemul Spitalelor Publice de Psihiatrie să denunţe orice formă de abuz asupra pacienţilor.
Asociația mai cere opiniei publice să nu judece întreg sistemul pentru cele întâmplate la Ștei.
SURSA FOTO: Shutterstock