Confidenţialitate


P. Diddy îşi schimbă numele pentru a cincea oară – VIDEO


P. Diddy îşi schimbă numele pentru a cincea oară – VIDEO

Rapperul american P. Diddy a anunţat cu ocazia împlinirii vârstei de 48 de ani, că îşi schimbă numele de scenă pentru a cincea oară, urmând să folosească acum numele Brother Love, potrivit The Sun.

”M-am hotărât să îmi schimb numele din nou. Noul meu nume este Love aka Brother Love”, a scris rapperul pe Twitter.

Într-un material video care i-a însoţit mesajul rapperul a recunoscut că schimbarea este ”riscantă”, dar a precizat că aceasta este necesară, întrucât simte că nu mai este aceeaşi persoană ca înainte.

”Nu mai sunt cine obişnuiam să fiu. M-am schimbat. Noul nume este Love aka Brother Love. Nu voi răspunde la Puffy, Diddy, Puffy Daddy sau alte apelative în afară de Love sau Brother Love”, a spus el.

Rapperul a fost cunoscut drept Puff Daddy în 1997, iar în anul următor şi-a folosit prenumele real, Sean John.

În 1999, rapperul şi-a ales numele Puffy, iar ulterior a fost cunoscut şi drept P. Diddy şi Diddy.


Ultimele stiri
Obiceiuri de Crăciun, în Transilvania. „Ce presupune „Colinda de ceată bărbătească”, inclusă în patrimoniul mondial UNESCO în 2013…

Studiu: Șase din zece români declară că depășesc bugetul alocat pentru Sărbători. Generația care economisește mai mult |…

Tradiții de Crăciun în Maramureș: Brondoșii de Cavnic, obicei unic în țară, prin care sunt alungate spiritele rele…

STUDIU: De sărbători, Generația Z preferă momente autentice alături de familie și prieteni | AUDIO

Colindul dubaşilor, unul din cele mai vechi obiceiuri de Crăciun din Banat | AUDIO

Cele mai bune filme pe care să le vezi de Crăciun | VIDEO

În Bucovina, măștile populare animă aproape toate obiceiurile de iarnă

Obiceiuri de Crăciun în Muntenia. Brezaia și jocul ursului

Obiceiuri de Crăciun, în Moldova. Îmblânzirea anului ce vine și a „Urșilor de la Comănești”. Alungarea duhurilor rele…

Obiceiuri de Crăciun, în Crișana. Prin ce se deosebește Turca din Bihor față de cea din alte zone…