Orice urs care se va apropia de o localitate la o distanță mai mică de un kilometru ar putea fi împușcat. Este propunerea ministrului Mediului, Mircea Fechet, după tragedia de ieri din Bucegi. Amintim, o tânără a fost ucisă de urs pe traseul turistic Jepii Mici. Sălbăticiunea – care a fost împușcată de echipele de intervenție – va fi testată pentru rabie. Trupul tinerei a fost recuperat aseară de salvamontiști, după o intervenție dificilă. Era într-o râpă adâncă de peste o sută de metri. Oamenii legii au deschis în acest caz un dosar penal pentru ucidere din culpă și braconaj cinegetic.
Tânăra, în vârstă de 19 ani, era din Iași, însă avea viză de flotant în București și se afla pe traseul Jepii Mici împreună cu un prieten când a fost atacată de urs și a căzut peste 100 de metri sub potecă. Prietenul fetei a sunat la 112, iar salvamontiștii au intervenit rapid.
Însă animalul, care a rămas în apropierea fetei decedate și după atac, era extrem de agresiv. După cum au observat de la distanță salvatorii. Astfel că a fost luată decizia ca animalul să fie împușcat.
Polițiștii au deschis dosar penal pentru ucidere din culpă și braconaj cinegetic, iar animalul va fi acum testat pentru rabie.
Ministrul Mediului – Mircea Fechet – propune o lege prin care fiecare urs care se apropie de o așezare umană să poată fi eutanasiat.
Ministrul Mediului: „Ursul respectiv ar trebui să fie gestionat cumva. Iar singurele metode sunt acele metode legate fie de eutanasiere, fie de împușcare. O astfel de măsură nu poate fi decât aprobată prin lege. Voi elabora un act normativ cu putere de legislație primară în acest sens”
„În opinia mea, orice urs care se apropie la o distanță suficientă de o așezare umană, fie că discutăm despre un mare municipiu din România, sau de un mic sat de munte, cred că ursul respectiv ar trebui să fie gestionat cumva. Iar singurele metode sunt acele metode legate fie de eutanasiere, fie de împușcare. O astfel de măsură nu poate fi decât aprobată prin lege. Voi elabora un act normativ cu putere de legislație primară în acest sens. Voi notifica Comisia Europeană pentru a ne asigura că nu avem vreo probplemă de infrigement”, a spus ministrul Mediului
După estimările specialiștilor, în România trăiesc în acest moment peste 8000 de exemplare de urs brun.
Sursa foto: Facebook / Mircea Fechet