Confidenţialitate

Interzicerea manifestărilor de tip drive-in stârnește nemulțumire | AUDIO

Premierul Ludovic Orban discută, marți,  cu reprezentanți ai artelor teatrale pentru a vedea cum să-i sprijine să-și reia activitatea.

Discuția, la care participă și ministrul Culturii, are loc prin videoconferință, după ce anterior au fost și dezbateri cu organizatorii de festivaluri.

Între timp, unii organizatori de evenimente culturale sunt nemulțumiți de decizia de ieri a Executivului de a interzice inclusiv manifestările de tip drive-in. E vorba, spre exemplu, de proiectarea unor filme care pot fi văzute din mașină.

Printre cei nemulțumiți este Tudor Giurgiu, organizatorul TIFF, cel mai mare festival de filme de la Cluj Napoca. El a povestit în această dimineață în Deșteptarea că plănuia un astfel de eveniment la sfârșitul acestei luni.

”Noi am amânat TIFF-ul pentru luna august, dar ne gândeam să marcăm simbolic începerea TIFF-ului și să fi făcut un eveniment de tipul ăsta în Cluj, pe 29 mai, dar la fel ca noi sunt mulți mulți alți organizatori de evenimente din București și din țară care s-au gândit o dată cu relaxara unor măsuri să propună publicului în parametri legali și respectând toate normele posibile existente în vigoare să facă tipul ăsta de evenimente până s-or putea face și altele.”

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.
  • Tudor Giurgiu, organizatorul TIFF

Ce ar presupune astfel de evenimente pe timp de epidemie?

”În funcție de normele pe care organizatorii le stabilesc, să fiți două sau trei persoane în incinta unde se face drive-in-ul, să ocupi niște locuri care sunt prestabilite, cu o distanță între mașini, să nu ieși din mașină, poți să vii sau să nu vii cu mâncarea de acasă, stai în mașină o oră și jumătate cât e filmul, dacă vrei să te duci la toaletă, poți să o folosești, organizatorii, firesc, trebuie să asigure dezinfectarea. Săptămâna trecută părea că lucrul ăsta va fi posibil. Cei de la ANCOM au și dat un normativ privind aprobarea acestor secvențe, adică părea că lucrurile funcționează. Undeva, s-a blocat.”

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.
  • Tudor Giurgiu, marți dimineață în Deșteptarea