Confidenţialitate

Orele de sport s-ar putea ține fără mască dacă sunt în aer liber | AUDIO

Orele de sport s-ar putea ține fără mască doar dacă vor fi organizate în aer liber și odată ce vremea o va permite.

Precizările vin de la ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu – după o discuție cu reprezentanții ministerului Sănătății.

Când va fi mai cald iar orele de sport se vor putea ține în aer liber, elevii ar scăpa de mască. Până atunci, în săli, măștile trebuie purtate. Subiectul a fost analizat de oficialii din ministerele Sănătății și Educației. Ministrul Sorin Cîmpeanu a spus că sunt necesare noi discuții – dar că, în principiu, în aer liber, nu va fi nevoie de mască. Ministrul Educației, într-o intervenție la Antena 3:

”Punctul de vedere al Ministerului Sănătății până acum este că ar putea fi acceptabil să nu se poarte mască doar în condițiile în care orele de sport se fac în exteriorul școlii, în spații deschise. Ori, după cum vedem, temperaturile din acest moment din România nu permit aplicarea acestei variante. Discuțiile vor continua.”

Ministrul Sorin Cîmpeanu a precizat că în cele mai multe țări europene masca nu e obligatorie la orele de sport:

”Am dat exemplul tuturor țărilor europene care nu impun purtarea măștii în cadrul orelor de Educație Fizică. Există, în afară de regiunea Veneto din Italia, în care încă există obligativitatea măștii în timpul orelor de Educație Fizică, singura regiune din Europa, mai există un caz special, cazul Franței”.

În cazul Franței, autoritățiel au stabilit că la orele de sport în aer liber nu e nevoie de mască.

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.