Confidenţialitate


Ordonanţele militare 5 şi 6 au fost publicate în Monitorul Oficial


Ordonanţele militare 5 şi 6 au fost publicate în această dimineață în Monitorul Oficial.

Prin Ordonanța Militară Nr. 6 se instituie carantina asupra municipiului Suceava şi a zonelor limitrofe, din cauza numărului mare de cazuri de coronavirus.

Ordonanţa militară 5 se prelungeşte măsura suspendării zborurilor spre şi dinspre Spania şi Italia pentru încă 14 zile.

Secretarul de stat Bogdan Despescu a ținut să precizeze că prevederile din această ordonanță nu se aplică zborurilor de transport marfă, servicilor medicale de urgenţă, aterizărilor tehnice necomerciale.

Ministerul Transporturilor este abilitat să asigure respectarea acestor prevederi.

Ordonanța Militară nr. 5 a mai inclus o prevedere referitoare la sanționarea penală a cetățenilor care părăsesc zonele de carantină.

”Prin art 3 s-a completat art 3 din OM 4, respectiv: persoanele care părăsesc locul unde au fost carantinate vor relua ciclul de 14 zile, suportând cheltuielie şi vor răspunde penal. Cei care vor ieşit în afara spaţiului de izolare vor intra în carantina 14 zile, vor suporta cheltuielile şi vor răspunde penal. Măsura se aplică începând cu data publicării în Monitorul Oficial”, a explicat Bogdan Despescu.

Secretarul de stat Raed Arafat a declarat luni seara că erau 2.109 cazuri confirmate de COVID-19 în ţară şi 65 de decese, cele mai multe cazuri fiind din Suceava.


Ultimele stiri
Bradul de Crăciun, o tradiție cu rădăcini în Antichitate. Unde a apărut obiceiul împodobirii lui

Obiceiuri de Crăciun, în Transilvania. „Ce presupune „Colinda de ceată bărbătească”, inclusă în patrimoniul mondial UNESCO în 2013…

Studiu: Șase din zece români declară că depășesc bugetul alocat pentru Sărbători. Generația care economisește mai mult |…

Tradiții de Crăciun în Maramureș: Brondoșii de Cavnic, obicei unic în țară, prin care sunt alungate spiritele rele…

STUDIU: De sărbători, Generația Z preferă momente autentice alături de familie și prieteni | AUDIO

Colindul dubaşilor, unul din cele mai vechi obiceiuri de Crăciun din Banat | AUDIO

Cele mai bune filme pe care să le vezi de Crăciun | VIDEO

În Bucovina, măștile populare animă aproape toate obiceiurile de iarnă

Obiceiuri de Crăciun în Muntenia. Brezaia și jocul ursului

Obiceiuri de Crăciun, în Moldova. Îmblânzirea anului ce vine și a „Urșilor de la Comănești”. Alungarea duhurilor rele…