Scandal în această după-amiază la Consiliul Economic şi Social, care a luat în discuţie cele 25 de ordonanţe de urgenţă emise săptămâna trecută de Guvern.
Unele au fost scoase de pe ordinea de zi iar, la un moment dat, reprezentanţii guvernului s-au ridicat şi au părăsit şedinţa.
Între timp, Executivul continuă să publice în Monitorul Oficial o parte din ordonanţe.
Consiliul Economic şi Social trebuie să dea un aviz consultativ ordonanţelor emise de guvern, dar multe dintre ele au fost scoase de pe ordinea de zi.
Printre ordonanţele care au fost retrimise guvernului se află şi cea privind modificarea legii electorale. Această ordonanţă va obţine avizul CES doar după ce Guvernul va face rost de restul avizelor de la ministere.
De asemenea,OUG privind organizarea recensământului a fost scoasă de pe ordinea de zi. Premierul demis şi desemnat, Ludovic Orban, spune că din punctual său de vedere, ordonanţele au fost emise legal.
Avocatul Poporului a declarat că își rezervă dreptul de a ataca la Curtea Constituțională ordonanțele de urgență adoptate de guvern săptămâna trecută.