Confidenţialitate

Ordonanța Militară nr. 11: Se ridică măsura de carantinare a orașului Țăndărei | VIDEO

Ministrul de Interne a susținut o declarație de presă, în contextul stării de alertă care va fi instituită în România la finalul săptămânii.

În cadrul acesteia, Marcel Vela a anunțat Ordonanța Militară nr. 11.

Documentul prevede, printre altele, ridicarea carantinei instituite în orașul Țăndărei.

Carantina în orașul ialomițean a fost instituită la 4 aprilie, după o avalanșă de infecții confirmate.

Zborurile spre și dinspre Spania rămân suspendate până pe 14 mai.

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.

Principalele declarații ale ministrului: 

“Astăzi am emis Ordonanța Militară nr. 11, care reglează unele aspecte ce țin de continuarea unor măsuri adoptate în ordonanțele militare anterioare.

Primul punct este legat de suspendarea zborurilor către și dinspre Spania. Este valabilă până pe 14 mai inclusiv. 

Al doilea punct este legată de exceptarea de la măsurile de carantinare sua izolare, în funcție de simptome, pentru personalul navigant, fluvial și maritim care vine din țări din zone roșii sau galbene. În ipoteza în care personalul nu prezintă simptome, nu este obligat să intre în izolare (zone galbene) sau carantină (zone roșii)

A fost aprobată solicitarea comitetului județean pentru situații de urgență Ialomița de a ridica măsura de carantină pentru Țăndărei, jud. Ialomița.

Peste câteva zile trecem la starea de alertă. Mulțumesc fiecăruia pentru efortul pe care l-ați făcut în aceste săptămâni.

Fiecare a fost erou, fie că ați fost medici, forțe de ordine, fie că ați suferit în zone de carantină sau în izolare, fie că ați lucrat în brutării sau ați condus un autobuz de transport public. Fiecare este un erou! Împreună am reușit ca țara să fie astăzi la un nivel epidemiologic apreciat la nivelul UE.”

 

Tot luni, șeful Cancelariei premierului a susținut și el o declarație de presă, în care a detaliat măsurile care urmează să intre în vigoare după 15 mai, când expiră starea de urgență în România.

Proiectul prezentat astăzi de Guvern trebuie să fie aprobat și de Parlament și a fost înaintat spre adoptare în regim de urgență.

Ionel Dancă spune că actul normativ conține în mare parte elemente reglementate în momentul în care a fost instituită starea de urgență.

Masca devine obligatorie în spațiile publice închise, în mijloace de transport în comun și la locul de muncă.

Se vor putea face angajări în domeniul medical fără concurs, la fel și în instituțiile publice.

“Săptămâna trecută, Curtea Constituțională s-a pronunțat asupra unei sesizări depuse de Avocatul Poporului. În urma deciziei, suntem în situația în care CCR a lipsit autoritățile de pârghiile pentru a lupta împotriva răspândirii epidemiei și de a putea avea la dispoziție instrumentele necesare pentru a-i feri pe români de COVID-19”, a spus premierul Orban în deschiderea ședinței de Guvern.

“Termenul de judecare la CCR este miercuri, 13 mai, și trebuie să fim pregătiți pentru a putea da replica constituțională și faptică, pentru a avea un cadru normativ foarte clar privitor la activitatea Consiliului Național pentru Situații de Urgență și a altor entități în cadrul stării de alertă”, a mai atras atenția Ludovic Orban.

Prin instituirea stării de alertă, autoritățile pot menține, legal, unele dintre restricțiile care sunt în vigoare și acum, cum ar fi: cele de circulație, închiderea restaurantelor sau a mall-urilor sau obligativitatea purtării măștii începând cu 15 mai

În timpul stării de alertă, se pot dispune măsuri pentru restrângerea unor drepturi sau libertăți fundamentale. cum ar fi: cele de circulație, închiderea restaurantelor sau a mall-urilor sau obligativitatea purtării măștii.

Starea de alertă nu trebuie aprobată de Parlament.