Ordonanța de urgență 14 – prin care a fost abrogată modificarea făcută pe furiș de Guvern legislației penale – a fost atacată la Curtea de Apel București pe 10 februarie.
Acțiunea a fost introdusă la Secția contencios administrativ și fiscal de o persoană fizică – administrator al unei firme, o casă de modă.
Acesta a fost condamnat în primă instanță la 3 ani și 2 luni de închisoare pentru abuz în serviciu.
În alte două cauze, inculpații din dosare au cerut sesizarea Curții Constituționale în legătură cu aceeași ordonanță.
Una dintre ele, tot pe aflată rolul Curții de Apel București, a venit de la fostul deputatul PNL, Theodor Nicolescu, judecat pentru abuz în serviciu alături de alte persoane într-un dosar privind despăgubiri ilegale.
La data comiterii faptelor de care este acuzat, Theodor Nicolescu era vicepreşedinte al Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor şi secretar de stat la Ministerul Justiţiei.
O altă cauză în care a fost atacată OUG 14 este pe rolul unei instanțe din Timișoara. Ordonanța 14 ar urma să primească votul final marți în Camera Deputaților.